Pățania unui bărbat din Ploiești care s-a trezit cu amenzi de 3.500 de euro după ce și-a vândut autoturismul

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din Ploiești s-a trezi că are de achitat mai multe amenzi de circulație din străinătate, după ce și-a vândut autoturismul.

Acum este citat de o instanță din Milano pentru că a neglijat să lămurească situația. De vină ar fi cumpărătorul mașinii care nu a înscris-o pe numele său așa cum prevede legea.

Adrian Ionescu și-a vândut autoturismul în septembrie 2022 unui individ din județul Olt. Au făcut actele la notar, apoi fiecare și-a văzut de drumul lui. În decembrie, același an, Ionescu a primit prin poștă, prima amendă.

Adrian Ionescu:
Că am dat mașina unuia care nu a avut permis niciodată. Vreo 3500 de euro și dacă nu se plătea într-un anumit timp 5 mii și de euro. După care au venit mai mici”.

Sancțiunile au curs până în octombrie anul trecut, iar recent în cutia poștală a găsit citația pentru a se prezenta la Tribunalul din Milano.

Adrian Ionescu:
”În primul rând sunt stresat. Vă dați seama cum să mă duc eu acolo? Plus cheltuielile de rigoare? Nu mai zic, la traduceri numai vreo mie și ceva de lei, plus alergări de colo colo„.

Potrivit legii, cel care cumpără un autovehicul are la dispoziție 90 de zile pentru a-l înscrie.

Subcomisar de poliție Adrian Plăcintă, Serviciul Rutier Prahova:
”În cazul în care noul proprietar nu solicită acest lucru acesta este pasibil de contravenție. Practic înmatricularea se supendă, iar în cazul în care este depistat pe drumurile publice se reține certficatul de înmatriculare și este o sancțiune cuprinsă între 9 și 20 de puncte”.

Doar că, în acest caz, cumpărătorului nu i-a păsat. Pe baza informațiilor oferite de vânzător, serviciul de înmatriculări auto a efectuat mențiunea de înstrăinare a mașinii în registrul național, dar autoritățile din străinătate nu au cum să afle despre această modificare.

Comisar șef, Ana Roxana Rămneanțu:
”Nu au acces pe baza noatră de date. Această mențiune de înstrăinare nu ține loc de o transcriere efectivă„.

Citește și
pacienta estetician
Mărturia unei paciente operate de medicul estetician acuzat că a mutilat 10 femei. „Am fost în pericol de moarte”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Daniel Gaspar: ”Cu acel contract de vânzare cupărare unde se face dovada înstrăinării are posibilitatea de a contesta orice amendă sau orice altă posibilă infracțiune săvârșită de noul proprietar”.

Revoltat, Adrian Ionescu a sesizat acum și Avocatul Poporului, pentru a fi ajutat să iasă din încurcătură.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un avion a aterizat de urgență la București, după ce unui bărbat i s-a făcut rău. Medicii nu l-au putut salva
Un avion a aterizat de urgență la București, după ce unui bărbat i s-a făcut rău. Medicii nu l-au putut salva

Un avion cu 240 de pasageri la bord a aterizat din motive medicale la București, după ce unui călător i s-a făcut rău. Aeronava, un Boeing 787 Dreamliner al companiei poloneze LOT, decolase din New Delhi către Varșovia.

Mărturia unei paciente operate de medicul estetician acuzat că a mutilat 10 femei. „Am fost în pericol de moarte”
Mărturia unei paciente operate de medicul estetician acuzat că a mutilat 10 femei. „Am fost în pericol de moarte”

Ancheta în cazul medicului estetician acuzat de malpraxis, se complică. Cel puțin zece paciente susțin că au fost mutilate de acest doctor și cer în total despăgubiri de aproape 2 milioane de euro.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.