Orașul unde primești amendă mai mare pentru un muc de ţigară aruncat pe jos decât pentru o parcare ilegală

gunoi, ramnicu valcea, tigara
voceavalcii.ro

Amenzi record din această lună pentru cei care vor arunca gunoiul în spaţiul public în Râmnicu Vâlcea.

În cadrul şedinţei de Consiliu Local de la sfârşitul lunii septembrie, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre prin care cei care aruncă pe stradă gunoiul, inclusiv coji de semințe sau mucuri de țigară, vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 2.000 şi 2.500 de lei, relatează voceavalcii.ro.

Potrivit viceprimarului, oraşul va fi  ”tapetat” cu panouri care avertizează în privinţa păstrării curăţeniei, şi care anunţă şi ce amenzi vor fi aplicate: „Vom amplasa panouri cu mesaje la toate intrările în oraş, astfel încât şi ce cei care se află în tranzit să nu arunce pe geamul maşinii chiştoace, peturi, hărtii sau să scuture scrumierele lângă roata maşinii. Oamenii trebuie să ştie că oraşul trebuie să fie curat. Străzile şi parcurile din Râmnicu Vâlcea nu sunt gropi de gunoi. Deci, vom pune astfel de plăcuţe în tot oraşul, în aşa fel încât nimeni să nu spună că nu a ştiut că trebuie să păstreze curăţenia în Râmnicu Vâlcea; deşi ar trebui să ştie de acasă!“.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Avem milioane de săraci, dar aruncăm anual la gunoi 3 tone de mâncare
Avem milioane de săraci, dar aruncăm anual la gunoi 3 tone de mâncare

Deşi sunt stramtorati, românii continuă să arunc o treime din alimentele pe care le cumpără.

Scandal între Prefectură și Consiliul Județean pe tema Pata Rât. ”Eu nu mai dorm noaptea”
Scandal între Prefectură și Consiliul Județean pe tema Pata Rât. ”Eu nu mai dorm noaptea”

Ziua şi scandalul pe tema Pata Rât, groapa de gunoi de lângă Cluj.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.