O pacientă de la Spitalul Obregia şi-a dat foc. Femeia de 50 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri

politie
Shutterstock

O pacientă în vârstă de 50 de ani de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din Bucureşti s-a autoincendiat, miercuri, fiind rănită.

 

La data de 13 decembrie 2023, în jurul orei 12.00, Secţia 15 Poliţie a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că, o persoană s-ar fi autoincendiat, în timp ce se afla în incinta unei unităţi medicale din Sectorul 4. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie, în vârstă de 50 de ani”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că echipajul de prim-ajutor, aflat la faţa locului, i-a acordat femeii primele îngrijiri medicale, fiind transportată la o unitate spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri suplimentare.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 15 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai precizat sursa citată.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că incidentul s-a produs la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, femeia fiind pacientă a unităţii medicale.

Citește și
incendiu mall cluj
Trei tineri ar fi provocat incendiul de la mall-ul din Cluj-Napoca. Ar fi aruncat o petardă peste materiale depozitate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deocamdată, nu a fost stabilit motivul pentru care femeia şi-a dat foc.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un hotel plin de muncitori străini a luat foc la Ploiești în miez de noapte, de la fotovoltaicele de pe acoperiș
Un hotel plin de muncitori străini a luat foc la Ploiești în miez de noapte, de la fotovoltaicele de pe acoperiș

O tragedie a fost la un pas să se întâmple luni noaptea la Ploiești, după ce un hotel a luat foc.  

Trei tineri ar fi provocat incendiul de la mall-ul din Cluj-Napoca. Ar fi aruncat o petardă peste materiale depozitate
Trei tineri ar fi provocat incendiul de la mall-ul din Cluj-Napoca. Ar fi aruncat o petardă peste materiale depozitate

Panică într-un complex comercial din Cluj-Napoca. Toți clienții au fost evacuați, după ce au luat foc mai multe materiale depozitate în curte. Nicio persoană nu a fost rănită, dar fumul a pătruns și în mall.

La un pas de tragedie. Mașina în care se aflau doi soți din Vâlcea și copilul lor de 8 ani a luat foc în mers
La un pas de tragedie. Mașina în care se aflau doi soți din Vâlcea și copilul lor de 8 ani a luat foc în mers

O familie din Vâlcea a trecut sâmbătă seară prin momente de groază. Mașina în care se aflau doi soți și copilul lor de 8 ani a luat foc, în timp ce se afla în mers.

Incendiu lângă un mall din Cluj-Napoca. Toți clienții au fost evacuați, după ce au luat foc materiale depozitate în curte
Incendiu lângă un mall din Cluj-Napoca. Toți clienții au fost evacuați, după ce au luat foc materiale depozitate în curte

A fost panică sâmbătă seară, într-un complex comercial din Cluj-Napoca! Toți clienții au fost evacuați, după ce au luat foc mai multe materiale depozitate în curte.

Gest emoționant. O pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă avea pui
Gest emoționant. O pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă avea pui

O pisică a fost surprinsă într-o casă afectată de un incendiu în localitatea Stăneşti, judeţul Giurgiu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.