Ministrul Economiei, după explozia de la Petromidia: Nu cred că vom avea probleme deocamdată cu stocurile de carburanți

Rafinaria Petromidia

Efectele asupra stocurilor naționale vor depinde însă și de perioada în care rafinăria va fi închisă.

"Nu cred că vor fi probleme deocamdată cu stocurile de carburanţi, după explozia de la Petromidia, întrucât depozitele nu au fost afectate de incendiu, însă acest lucru depinde de perioada în care rafinăria va fi închisă, a declarat vineri, pentru Agerpres, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

"Din datele pe care le avem în prezent, nu cred că vor fi probleme cu stocurile. Am discutat şi cu reprezentanţii OMV Petrom, care sunt în contact permanent cu cei de la Petromidia, şi nu întrevăd nici ei probleme. Aceasta este analiza de la momentul de faţă, dar efectele depind de pagubele care vor fi înregistrate la rafinăria Petromidia şi de cât timp va fi aceasta închisă", a spus Popescu.

Potrivit acestuia, secretarul de stat în Ministerul Energiei George Niculescu se află la locul exploziei.

"Am cerut celor de la Rompetrol o notă de informare privind stocurile de carburanţi şi acum aşteptăm răspunsul. Din primele informaţii, depozitele nu au fost afectate de incendiu", a completat ministrul.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Incendiul care a izbucnit vineri la rafinăria Petromidia, deţinută de grupul KMGI, fostul Rompetrol Group, s-a produs la instalaţia de hidrofinare petrol motorină, iar toate procesele tehnologice din cadrul rafinăriei au fost sistate, a informat compania.

"În cursul acestei zile, a avut loc un incident pe platforma rafinăriei Petromidia, în cadrul instalaţiei de hidrofinare petrol motorină (HPM). Conform procedurilor interne de gestionare a situaţiilor de criză, procesele tehnologice din cadrul rafinăriei au fost sistate în condiţii de siguranţă", spun reprezentanţii Rompetrol.

Petromidia Năvodari este cea mai mare rafinărie din România şi una dintre cele mai moderne din zona Mării Negre şi Mării Mediterane.

Rafinăria avea, la sfârşitul anului 2020, un număr de 1.119 angajaţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea
Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii și-a început activitatea

Primul studio de radio care funcționează într-un spital pentru copii emite începând de joi.

Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Care este starea pacienților internați după explozia de la Dedeman Botoșani. Doi dintre ei sunt la Floreasca
Care este starea pacienților internați după explozia de la Dedeman Botoșani. Doi dintre ei sunt la Floreasca

Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani sunt în continuare în stare gravă şi au nevoie de oxigenoterapie cu presiune crescută, arată informaţiile transmise, joi, de Ministerul Sănătăţii.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.