Apărarea legală a unui bucureștean suspectat de pedofilie: Nu avea job și încerca să facă ceva util

pedofil
iStock

Bucureșteanul arestat, recent, pentru pornografie infantilă a recunoscut că și-a atins nepoțelele, de 5 și 7 ani, în zonele intime, dar „nu cu tentă sexuală”. Potrivit documentelor de la dosar, obținute de CANCAN.RO.

Inculpatul le-a povestit anchetatorilor că a dat, din greșeală, pe Internet, peste materiale pornografice cu minori și, deși i-au provocat repulsie, a dorit să facă investigații care să ducă la închiderea aplicațiilor care conțineau astfel de materiale, cu atât mai mult cu cât, în perioada respectivă, nu avea serviciu și încerca să facă ceva util.

Bărbatul a mai povestit că, în perioada 2018-2019, a mai accesat, tot din greseală, materiale pornografice cu minori, pe care le-a găsit pe internet, dar nu le-ar fi stocat mai mult de 24 de ore. „Nu le-a șters imediat, deoarece a vrut să vadă dacă putea să le editeze, să se convingă că putea face și el așa ceva, respectiv modificări ale fotografiilor”, le-ar mai fi spus bucureșteanul anchetatorilor, scrie CANCAN.RO.

Fiind întrebat cum a renăscut interesul său pentru editarea unor materiale pornografice cu minori în 2018, inculpatul a spus că atunci și-a cumpărat un telefon mai performant, respectiv un Samsung Galaxy S8.

În perioada 2018-2019, a încărcat pe contul său de YahooMail mai multe materiale, printre care și pornografie infantilă, întrucât ar fi dorit să verifice dacă se modifica dimensiunea fotografiilor, numărul fișierelor care se puteau încărca, potrivit actelor de la dosar.

Citește și
coronavirus
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 8 mai. Bilanțul deceselor confirmate în Italia a depășit 30.000
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cercetători chinezi: Coronavirusul s-ar putea transmite pe cale sexuală. Ce s-a descoperit
Cercetători chinezi: Coronavirusul s-ar putea transmite pe cale sexuală. Ce s-a descoperit

Cercetătorii chinezi care au testat sperma bărbaţilor infectaţi cu COVID-19 au constatat că un mic procent dintre ei prezentau noul coronavirus în lichidul seminal, ceea ce creează o posibilitate redusă ca boala să poată fi transmisa pe cale sexuală.

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 8 mai. Bilanțul deceselor confirmate în Italia a depășit 30.000
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 8 mai. Bilanțul deceselor confirmate în Italia a depășit 30.000

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 8 mai. La nivel mondial s-au înregistrat peste 3.900.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care aproximativ 270.000 au decedat.

Coronavirus SUA, LIVE UPDATE 8 mai. Bilanțul indică 77.000 de morţi şi 1,3 milioane de îmbolnăviri
Coronavirus SUA, LIVE UPDATE 8 mai. Bilanțul indică 77.000 de morţi şi 1,3 milioane de îmbolnăviri

Coronavirus SUA, LIVE UPDATE 8 mai. A fost confirmat primul caz de coronavirus la Casa Albă. "Pacientul zero" este unul dintre valeţii personali ai preşedintelui Donald Trump.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.