Jens Stoltenberg: „NATO este aici, NATO este vigilentă şi este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat”

Jens Stoltenberg
Agerpres

Alianţa Nord-Atlantică este aici, este vigilentă şi este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat, a declarat, marţi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o intervenţie la Aspen - GMF Bucharest Forum.

Înaltul oficial se află în România pentru a prezida reuniunea miniştrilor de Externe din NATO, care are loc marţi şi miercuri la Palatul Parlamentului.

"Miniştrii Afacerilor Externe din ţările NATO se reunesc în Bucureşti, în timp ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei are loc la graniţa cu România şi subminează ordinea internaţională bazată pe reguli. Este un moment critic pentru securitatea noastră şi transmitem un mesaj important: NATO este aici, NATO este vigilentă şi este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat", a afirmat Stoltenberg, citat de Agerpres.

El a vorbit despre creşterea prezenţei militare după începutul războiului din Ucraina, respectiv dublarea grupurilor de luptă aliate de la două la patru, unul dintre ele fiind în România.

"NATO şi aliaţii nu fac parte din conflictul din Ucraina, dar punem la dispoziţie, într-o manieră fără precedent, sprijin Ucrainei, deoarece Ucraina este o naţiune care are dreptul de a se apăra, drept înscris în Carta ONU", a transmis Jens Stoltenberg.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit secretarului general al NATO, "războiul de agresiune al preşedintelui Putin este un eşec". "Iar el răspunde cu mai multe acte brutale - vedem valuri de atacuri cu rachete lansate în mod intenţionat asupra civililor şi infrastructurii civile, care lovesc case, spitale şi reţele de electricitate", a completat Stoltenberg.

El a adăugat că sunt momente complicate pentru toată lumea, dar pentru Ucraina este "groaznic" ceea ce se întâmplă.

"Este un lucru groaznic pentru Ucraina. Dar sunt momente complicate şi pentru noi, în Europa şi pentru alte ţări din lume (...) Este adevărat, cu toţii plătim preţul pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar preţul nostru este în bani, în timp ce ucrainenii plătesc cu sânge. Dacă îl lăsăm pe Putin să câştige, cu toţii vom plăti un preţ mult mai mare, în anii ce vor veni, deoarece domnul Putin şi alţi lideri autoritari vor învăţa atunci că pot să îşi atingă scopurile folosind forţă brută. Aşa că vor fi încurajaţi să folosească şi mai multă forţă, în alte dăţi. Asta va face lumea noastră mai periculoasă şi ne va face pe noi toţi mai vulnerabili", a subliniat oficialul NATO.

"Este în interesul nostru de securitate pe termen lung să susţinem Ucraina", a reiterat Stoltenberg.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.