Eurovision 2023. Care sunt țările participante

Eurovision
Shutterstock

Ţările care vor participa la Eurovision 2023 au fost anunţate.

Cea de-a 67-a ediţie a competiţiei internaţionale, care va avea loc la Liverpool, între 9 şi 13 mai, va găzdui delegaţiile a 37 de naţiuni, cu trei mai puţin ca la ediţia 2022, au anunţat organizatorii.

BBC a anunţat în urmă cu câteva zile că Macedonia de Nord şi Muntenegru nu vor participa din cauza costurilor de participare prea mari. 

În fapt, contribuţia anumitor ţări a fost mărită pentru a compensa absenţa Rusiei, interzisă de la eveniment pentru al doilea an consecutiv, din cauza conflictului său cu Ucraina.

 

Citește și
David Guetta
David Guetta, headliner la Untold 2022, a lansat o nouă piesă, în colaborare cu reprezentantul Marii Britanii la Eurovision
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Lista completă a ţărilor participante

Lista completă a ţărilor participante: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Cipru, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Goergia, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. 

Doar două ţări au anunţat care sunt artiştii care le vor reprezenta: Noa Kirel pentru Israel şi Andrew Lambrou pentru Cipru. 

Grupul ucrainean Kalush Orchestra a câştigat ediţia din acest an, la Torino, în luna mai. Dacă tradiţia impunea ca ţara câştigătoare să găzduiască următoarea ediţie, războiul din Ucraina a determinat Uniunea Europeană de Radiodifuziune să se abată de la regulă în favoarea Marii Britanii, care a ajuns pe locul al doilea în 2022 cu „Spaceman” cântată de Sam Ryder. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Două țări se retrag de la Eurovision 2023. Motivele pentru care nu vor mai participa
Două țări se retrag de la Eurovision 2023. Motivele pentru care nu vor mai participa

Macedonia de Nord și Muntenegru au anunțat că se retrag de la Eurovision 2023 din cauza crizei energetice și a costurilor mari pe care le implică participarea la acest concurs, care va avea loc în luna mai, la Liverpool, potrivit Eurovision World.

David Guetta, headliner la Untold 2022, a lansat o nouă piesă, în colaborare cu reprezentantul Marii Britanii la Eurovision
David Guetta, headliner la Untold 2022, a lansat o nouă piesă, în colaborare cu reprezentantul Marii Britanii la Eurovision

În 2022, francezul David Guetta continuă să-și surprindă fanii cu piesele lansate cu proiectul „Future Rave”, la care colaborează cu Morten ori cu producțiile proprii.

Marea Britanie va găzdui Eurovision 2023 în locul Ucrainei
Marea Britanie va găzdui Eurovision 2023 în locul Ucrainei

Eurovision Song Contest va avea loc anul viitor în Marea Britanie, anunţă BBC.

Ucraina nu va organiza Eurovision 2023. Marea Britanie ar putea găzdui ediția de anul următor
Ucraina nu va organiza Eurovision 2023. Marea Britanie ar putea găzdui ediția de anul următor

Concursul Eurovision 2023 nu va fi găzduit de Ucraina, țara care a câștigat ediția de anul acesta, a anunțat vineri European Broadcasting Union (EBU), care cosnideră că pot exista probleme de securitate din cauza războiului, potrivit Sky News.

Reprezentanții TVR spun că investighează acuzațiile aduse de EBU
Reprezentanții TVR spun că investighează acuzațiile aduse de EBU

TVR investighează acuzaţiile aduse de European Broadcasting Union (EBU), dar dezaprobă modul în care a gestionat situaţia generată de voturile exprimate de juriile naţionale, cu ocazia semifinalelor şi a finalei concursului Eurovision 2022.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.