Dacia face lumină în speculațiile privind viitorul companiei. Ce se întâmplă cu uzina din România

×
Codul embed a fost copiat

Grupul Renault caută parteneri care să devină acționari ai viitoarei divizii de motoare și cutii de viteze termice și hibride, care va include și o parte din activitățile de producție de pe platforma Dacia, de la Mioveni.

Decizia are în vedere dezvoltarea de noi produse; de pildă, în Romania s-ar putea fabrica motoare hibride. Pe de altă parte, pentru a liniști zvonurile, Grupul Renault a afirmat clar, că va păstra marca Dacia, şi uzina din România.

Dacia produce în România 5 modele și are planuri să le dezvolte, spun reprezentanții companiei. De la anul, Jogger va avea o versiune cu motorizare hibridă. Iar în 2024, va urma o nouă generație Duster și un SUV de segment C, Bigster. Toate presupun investiții.

Viorel Ungureanu, lider S.A.D"Noi vom face primul pas către hibrid, dacă piața o va cere, atunci cu siguranță avem tehnologia, în cadrul grupului, o vom implementa și la Dacia."

Anunțul Renault că ia în considerare acceptarea unor acţionari parteneri, pentru viitoarea divizie de motopropulsoare termice şi hibride, a declanșat o serie de zvonuri în piața auto. Unul era că grupul poate vinde pachetul majoritar de acțiuni la fabricile care produc mașini cu combustie internă.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Costin Giurgea, realizator Superspeed:  "Toate speculațiile au pornit de la o comunicare puțin stângace a grupului. Nu cred că are cineva din grupul Renault planuri sa vândă Dacia. Este o marcă la care se uită cu invidie ceilalți producatori auto pentru că nimeni nu a mai reușit până acum sa facă modele low cost care să intre atat de bine în piață și să fie atât de bine privite."

Potrivit ultimului raport al Consiliului de Administrație, Dacia a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 21,4 miliarde lei, în creștere cu 17% față de 2020, chiar dacă a vândut mai puține mașini. Societatea are aproape 13.000 de angajați, iar secția care ar putea fi inclusă în viitoarea divizie Powertrain include doar 700 dintre ei. Motoarele produse de ei echipează modele Dacia și Renault, iar cutiile de viteze sunt instalate și pe mașini Nissan.

Andrei Perianu, expert financiar: "Pentru că Renault vrea să se concentreze pe mașini electrice înseamnă că trebuie să își asume mai multe riscuri în directia aceea. Faptul că România există deja în Europa ca producător de mașini nu se va șterge peste noapte, și în continuare vom avea aceste facilitati aici urmând probabil să vedem o tranziție un pic mai lentă catre hybrid și ulterior către electrice."

Deocamdată, Renault a anunțat că divizia de mașini electrice va fi creată în Franța și va avea aproximativ 10.000 de angajați. Amănunte privind proiectele grupului vor fi făcute publice abia la toamnă.
 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Un copil de 15 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. O traversa pe trotinetă
Un copil de 15 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. O traversa pe trotinetă

Un băiat de 15 ani a fost transportat la spital, vineri, după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce traversa, cu trotineta, o stradă din municipiul Turda, judeţul Cluj, la trecerea de pietoni.

O agenție europeană pentru aviație cere reducerea echipajului din cabină. Piloții spun că nu s-ar descurca singuri
O agenție europeană pentru aviație cere reducerea echipajului din cabină. Piloții spun că nu s-ar descurca singuri

Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației susținută și de un producător de avioane propune reducerea echipajului din cabină la un singur pilot în timpul zborului.

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Recomandări
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin
Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.