VIDEO. Români surprinși de bombardamente în Harkov, în timp ce împărțeau ajutoare ucrainenilor

×
Codul embed a fost copiat

O echipă de voluntari ai Federației Asociațiilor de Români din Europa și Olvidados au trăit clipe de groază în Harkov. În timpul filmărilor, rușii au început să bombardeze zona, iar românii au fugit să se adăpostească.

Printre voluntari se afla și Daniel Țecu, președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa, care a organizat peste 35 de convoaie umanitare în Ucraina, până în prezent. 

Voluntarii români distribuiau medicamente și alimente la nord de Harkov 

Voluntarii români distribuiau medicamente și alimente la nord de Harkov, într-un sat aflat doar la 15 km de la frontiera cu Rusia când au fost surprinși de un bombardament. Aceștia au fost forțați să alerge ca să scape cu viață.

Doi dintre voluntari au suferit răni ușoare 

Vice-președintele organizației Olvidados, Olga San Martin și un asistent medical, Teresa Blanco, au suferit răni ușoare, însă se află în afara oricărui pericol.

Echipa de voluntari vizita ruinele unui centru, bombardat cu doar câteva zile înainte de ruși. În jur de 300 de civili și-au pierdut viața în urma atacului rușilor. 

Citește și
putin soigu
Când ar putea avea loc o lovitură de stat împotriva lui Putin. Expert: „Totul se va prăbuși foarte repede”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pericolul este la tot pasul, însă experiența voluntarilor care sunt în zone de război este o lecție pentru noi, o lecție de curaj, empatie și sacrificiu. Din momentul în care am văzut cu ochii mei suferința, panica și dezastrul lăsat în urma războiului, am simțit că nu pot să fiu în altă parte decât acolo, aproape de ei, ajutându-i”, a declarat Daniel Țecu, președinte FADERE, într-un comunicat de presă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 89. Fost șef al MI6: Putin va ajunge lipsit de putere și va dispărea până în 2023
Război în Ucraina, ziua 89. Fost șef al MI6: Putin va ajunge lipsit de putere și va dispărea până în 2023

ȘtirileProTV.ro au transmis în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia:

Când ar putea avea loc o lovitură de stat împotriva lui Putin. Expert: „Totul se va prăbuși foarte repede”
Când ar putea avea loc o lovitură de stat împotriva lui Putin. Expert: „Totul se va prăbuși foarte repede”

Președintele rus Vladimir Putin s-ar confrunta cu o lovitură de stat dacă unul dintre înalții săi oficiali nu ar respecta vreodată ordinul de a lansa o lovitură nucleară.

Kremlinul caută cu disperare o victorie majoră pe frontul din estul Ucrainei. Zelenski: Situația rămâne extrem de dificilă
Kremlinul caută cu disperare o victorie majoră pe frontul din estul Ucrainei. Zelenski: Situația rămâne extrem de dificilă

Rusia este dispusă să reia negocierile de pace, dar inițiativa de a le continua este a Ucrainei, a spus principalul negociator al Kremlinului.

România a făcut jocurile Rusiei prin numirile pe criterii politice în energie. Cum pot scădea prețurile la gaze
România a făcut jocurile Rusiei prin numirile pe criterii politice în energie. Cum pot scădea prețurile la gaze

Eugenia Gușilov, director fondator al think tank-ului Romania Energy Center (ROEC), explică pentru cititorii Presshub ce înseamnă influența rusă în domeniul energetic din România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.