Colegiul Medicilor Bucureşti, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon: „Opinia publică trebuie să cunoască tot adevărul”

Sfantul Pantelimon
Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, afirmă, sâmbătă, că situaţia deceselor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon trebuie lămuită cât mai curând, iar rudele pacienţilor şi opinia publică trebuie să afle tot adevărul.

Medicul face, însă, apel la pacienţi să aibă în continuare încredere în actul medicul, întrucât există foarte mulţi profesionişti în domeniu care ăşi fac treaba cum trebuie şi respectă titulatura de medic.

”Opinia publică trebuie să cunoască tot adevărul în cazul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, aşa cum este firesc în orice altă situaţie. Familiile pacienţilor trebuie şi vor afla adevărul şi întreaga situaţie trebuie să se lămurească”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti.

Cătălina Poiană afirmă că ”avem foarte mulţi medici profesionişti desăvârşiţi”.

”Avem colegi medici recunoscuţi la nivel internaţional, avem «buni medici» şi din acest motiv situaţia nu trebuie să se interpreteze, ci trebuie clarificată şi nu trebuie să se aducă un minus la nivel de încredere şi al percepţiei raportat la menirea de a fi medic, un minus pentru profesioniştii din domeniul medical în ansamblu. Medicul este profesionistul care protejează sănătatea şi salvează vieţi”, a mai scris Cătălina Poiană.

Citește și
fiica pacient
Mărturia fiicei unui pacient care a murit la Spitalul Sfântul Pantelimon. „Era ok, mânca. A doua zi a decedat”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceasta precizează că doreşte ca verificările să fie încheiate cât mai curând.

”În conformitate cu atribuţiile şi competenţele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti în acest caz, ca anchetă, îmi doresc să fie cât mai rapid încheiate verificările şi prezentat onest rezultatul cercetării către public. Transparenţă totală în orice situaţie, precum şi comunicarea rapidă a rezultatelor în acest caz tulburător, având în vedere informaţiile care au apărut public, sunt esenţiale pentru ca încrederea pacient-medic să nu se deterioreze”, a mai transmis preşedintele organizaţiei profesionale a medicilor din Bucureşti.

Cîtălina Poiană face, însă, un apel la pacienţi: ”Vă rog însă să credeţi în continuare în medicii care îşi respectă titulatura de MEDIC, în marea lor majoritate medicii îşi exercită profesia corect şi profesionist”.

Mai multe autorităţi au deschis anchete la Spitalul Sfântul Pantelimon, după acuzaţii potrivit cărora mai mulţi pacienţi au decedat, în doar câteva zile, în Secţia ATI, din cauza reducerii unui medicament.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Decese suspecte la Spitalul Pantelimon. Medicii spun răspicat că nu cred că acuzațiile ar putea fi susținute de probe
Decese suspecte la Spitalul Pantelimon. Medicii spun răspicat că nu cred că acuzațiile ar putea fi susținute de probe

Procurorii și polițiștii au ridicat, vineri, mai multe înscrisuri de la Spitalul Sfântul Pantelimon, în cazul morților suspecte de la Secția de Terapie Intensivă. În total, sunt în desfășurare 4 anchete.

Mărturia fiicei unui pacient care a murit la Spitalul Sfântul Pantelimon. „Era ok, mânca. A doua zi a decedat”
Mărturia fiicei unui pacient care a murit la Spitalul Sfântul Pantelimon. „Era ok, mânca. A doua zi a decedat”

Patru anchete se desfășoară în paralel în cazul morților suspecte de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală.

Ce spune fosta șefă a secției de ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon despre cazul deceselor
Ce spune fosta șefă a secției de ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon despre cazul deceselor

Patru anchete se desfășoară în paralel în cazul morților suspecte de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală. Procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru omor și fac audieri.

Ministrul Sănătății, despre ancheta morților suspecte: „Nu sunt elemente, până în prezent, care să susțină aceste acuzații”
Ministrul Sănătății, despre ancheta morților suspecte: „Nu sunt elemente, până în prezent, care să susțină aceste acuzații”

Patru anchete se desfășoară în paralel în cazul morților suspecte de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală. Ministrul Sănătății spune că nu există deocamdată elemente ale unor culpe medicale.

Cum arată scrisoarea doctoriței de la spitalul Sf. Pantelimon trimisă ministrului Rafila. Acuză directorii de „cyberbullying”
Cum arată scrisoarea doctoriței de la spitalul Sf. Pantelimon trimisă ministrului Rafila. Acuză directorii de „cyberbullying”

Situația de la Spitalul Sf. Pantelimon se complică, după acuzațiile privind decesele pacienților de la Terapie Intensivă, care ar fi primit doze minime dintr-un medicament esențial. O doctoriță a reclamat „bullying-ul” din partea conducerii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.