Reacția românilor din diaspora la vestea că autoritățile vor să-i înscrie pe site-ul ANAF

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul Finanțelor vrea că românii din străinătate să afle online ce datorează Fiscului din țară, oriunde s-ar afla ei.

Pentru asta, consulatele și ambasadele trebuie să-i identifice pe cei plecați și să le transmită site-ul Fiscului. Inițiativa apare în perioada în care autoritățile sunt în plină campanie pentru a-i convinge pe cetățenii din Diaspora să se înscrie pe listele de vot. Ministrul Finanțelor spune însă că vor fi înscriși în sistemul online al ANAF doar cei care își doresc.

Pe listele Autorității Electorale Permanente apar doar 700 de mii de români ca având domiciliul în străinătate, dar Ministerul Românilor de Pretutindeni estimează că sunt 5,6 milioane de conaționali în Diaspora.

Natalia Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni: „Nu există obligativitatea de înregistrare a cetățenilor români. Există un cadru legal care spune că în primele 3 luni dacă nu te mai întorci în țară să-ți declari locul unde stai și locul de muncă, dar nu există o pedeapsă pentru cei care nu-și declară.''

Ministerul Finanțelor vrea însă ca toți românii plecați peste hotare să se înscrie pe site-ul ANAF, la secțiunea ''spațiul privat virtual'', potrivit unui ordin pus în dezbatere publică. În această secțiune, oamenii pot afla ce datorii au și pot depune declarații fiscale.

Citește și
Viorica Dancila
Explicația lui Dăncilă pentru exodul românilor. „Lupta politică este foarte acerbă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ordinul ministrului de Finanțe susține că statul trebuie să-și încaseze taxele de la cetățenii lui, oriunde s-ar afla aceștia și atunci propune înscrierea în spațiul privat virtual, gestionat de către ANAF, a tuturor cetățenilor români aflați în străinătate, prin intermediul ambasadelor și consulatelor.

Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor din Italia: „Dacă e o chestiune opțională, e binevenită pentru că poate unii dintre conaționalii noștri au nevoie de acest serviciu. Dar dacă devine o formă de control asupra veniturilor sau asupra vieții unuia dintre noi, nu este corect și nu vom accepta acest lucru. O dublă taxare sau o dublă impozitare a cetățenilor români nu ar fi posibilă, ei plătesc deja taxe în țara în care trăiesc și nu pot plăti totodată și în țară.”

Nina Ghiță reprezentanta Diaspora Grecia: „Cât timp lucrezi legal pe teritoriul unui stat al UE, este firesc să-ți plătești cotizațiile către statul unde lucrezi, nu către statul român.”

Ministrul Finanțelor spune însă că înscrierea românilor din străinătate pe site-ul ANAF este opțională.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor: „Este practic o propunere pentru cei care trăiesc în afara țării, de a folosi un astfel de sistem, de a se înrola în acest sistem dacă doresc și dacă acest lucru se întâmplă. Atunci, prin ambasade și prin consulate ei primesc acele parole pentru a intra în sistem, pentru a nu mai veni în țară, pentru a nu mai lua aceste parole. E practic o simplificare radicală.”

Românii de peste hotare au trimis anul trecut cei mai mulți bani din ultimul deceniu: aproape 3 miliarde de euro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Explicaţia uluitoare a şefului AEP pentru faptul că nu deschide secţii noi în diaspora
Explicaţia uluitoare a şefului AEP pentru faptul că nu deschide secţii noi în diaspora

Declaraţii cel puţin ciudate ale autorităţilor privind votul în străinătate: „Tot mai multe state nu mai permit României să înființeze alte secții de votare pe teritoriul lor, după incidentele apărute la alegerile din 26 mai".

Explicația lui Dăncilă pentru exodul românilor. „Lupta politică este foarte acerbă”
Explicația lui Dăncilă pentru exodul românilor. „Lupta politică este foarte acerbă”

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că Guvernul încearcă să facă tot posibilul ca românii să se întoarcă în ţară şi a subliniat că mulţi dintre ei au plecat în 2005 – 2007, „când se închideau şcoli, spitale, se tăiau salarii şi pensii”.

Niculae Bădălău, omul care a insultat Diaspora, ar putea prelua și Ministerul Energiei
Niculae Bădălău, omul care a insultat Diaspora, ar putea prelua și Ministerul Energiei

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că, dacă miniștrii ALDE își vor da demisia, portofoliile respective vor fi preluate interimar de câțiva miniștri social-democrați.

20.000 de români s-au înscris la votul prin corespondență, iar termenul limită se apropie
20.000 de români s-au înscris la votul prin corespondență, iar termenul limită se apropie

Au mai rămas 22 de zile în care românii din diaspora mai au timp să completeze formularul dacă vor să voteze la alegerile prezidenţiale, fie prin corespondenţă, fie la secţiile din străinătate.

Peste 20.000 de alegători din diaspora s-au înregistrat pentru votul la prezidențiale
Peste 20.000 de alegători din diaspora s-au înregistrat pentru votul la prezidențiale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat marţi că numărul cetăţenilor români care s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro ca alegători în străinătate, până la data de 19 august, a depăşit 20.000.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.