Bugetul zilnic al României. Cât investim, cât dăm pe salarii și ce dobânzi plătim bancherilor

buget
iStock

În primele 8 luni ale anului, la bugetul general consolidat de stat, s-au înregistat venituri totale de 999 milioane de lei pe zi.

În aceeași perioadă, cheltuielile zilnice totale din bugetul statului sunt cu 84 de milioane de lei mai mari, respectiv de 1,08 miliarde de lei, conform execuției bugetare pe primele opt luni din 2019, publicată de Ministerul Finanțelor Publice.

Cea mai mare sursă de venit a statului este taxa pe consum (TVA), din care încasează 169 de milioane de lei zilnic.

De cealaltă parte, cea mai mare cheltuială este cea legată de „factura socială”, respectiv plata pensiilor, precum și a ajutoarelor și beneficilor sociale, pentru care statul achită zilnic 307,5 milioane de lei.

Dăm bancherilor aproape cât cheltuim pentru investiții


Pentru a acoperi diferența de 84 de milioane de lei dintre venituri și cheltuieli, respectiv deficitul, statul se împrumută de la bancheri, cărora le plătește, sub formă de dobânzi, aproximativ 36,9 milioane de lei pe zi. Altfel spus, zilnic, statul român plătește băncilor echivalentul a 10 km de autostradă (la câmpie, fără TVA și costurile mutării utilităților).

Citește și
sedinta de guvern
Cifra pe care Finanțele au întârziat să o facă publică timp de o săptămână: deficitul a urcat la 2,1% din PIB
Imagini surprinse cu drona arată un sat ucrainean în ruine în timp ce localnicii fug din calea rușilor VIDEO

Cheltuieli de capital, care includ investițiile în constructii, în echipamente pentru IT și în mijloace de transport sunt de doar 49,8 milioane de lei pe zi, respectiv cu doar 25% mai mari decât costul zilnic în dobânzi al datoriei publice.

La finele lunii iunie, datoria administrației publice din România era de 337,8 miliarde de lei, conform datelor oficiale publicate de Finanțe. Pentru întregul an, Guvernul estimează un cost total cu dobânzile de 13,2 miliarde de lei.

Situația salariilor

 

Pentru salariile angajaților, statul plătește zilnic 279,8 milioane de lei, de peste 5 ori mai mult decât în investiții.

În luna august, salariul mediu net pe economie a fost de 3044 lei. În sectorul bugetar de administrație publică și de apărare, a fost de 4712 lei, cu 35,4% mai mare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Citește și...
Pentagonul, somat să predea documente în ancheta privind destituirea lui Trump
Pentagonul, somat să predea documente în ancheta privind destituirea lui Trump

Aleşii democraţi care efectuează ancheta în cadrul procedurii de destituire a lui Donald Trump au cerut Pentagonului şi biroului de buget al Casei Albe să le pună la dispoziţie documente privind afacerea ucraineană.

Cifra pe care Finanțele au întârziat să o facă publică timp de o săptămână: deficitul a urcat la 2,1% din PIB
Cifra pe care Finanțele au întârziat să o facă publică timp de o săptămână: deficitul a urcat la 2,1% din PIB

Deficitul bugetului consolidat a urcat la 2,1% din Produsul intern brut după primele opt luni din acest an, respectiv 21,9 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice.

Teodorovici propune ca pensionarii să primească în avans un procent din creşterea pensiei prevăzută pentru 2021
Teodorovici propune ca pensionarii să primească în avans un procent din creşterea pensiei prevăzută pentru 2021

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a propus duminică, la Mamaia, ca pensionarii să primească în avans un procent din creşterea pensiei prevăzută pentru 2021.

Recomandări
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții, oamenii au primit Sfânta Lumină, ca simbol al Învierii Mântuitorului
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții, oamenii au primit Sfânta Lumină, ca simbol al Învierii Mântuitorului

Pentru creștinii ortodocși și greco-catolici, este ultima zi a Săptămânii Patimilor. Potrivit Noului Testament în Sâmbăta Mare trupul Fiului lui Dumnezeu răstignit pe cruce a fost coborât în mormânt.

Rușii și-ar fi bombardat singuri un oraș. Cinci oameni au fost răniți | Video
Rușii și-ar fi bombardat singuri un oraș. Cinci oameni au fost răniți | Video

O explozie a rănit cinci persoane în orașul rus Belgorod, spune guvernatorul acestuia.

A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival
A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival

Pe litoral a plouat cu dosare penale. Poliţiştii au prins cu droguri mai mulţi turişti, în special străini, veniţi în România la festivalurile și petrecerile organizate la mare.