Amenda primită de un medic de la Grigore Alexandrescu pentru că a operat cu ceasul la mână

Medic de la Grigore Alexandrescu, amendat pentru că a operat cu ceasul la mână
Agerpres

Direcţia de Sănătate Publică a aplicat o amendă medicului de la Spitalul "Grigore Alexandrescu" care ar fi operat fără echipament de protecţie şi cu ceasul la mână, a declarat vineri managerul spitalului, Alexandru Ulici.

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti au efectuat vineri un control la Spitalul "Grigore Alexandrescu", în contextul apariţiei unor imagini în care un medic ar fi operat fără mănuşi şi cu ceasul la mână.

Alexandru Ulici a precizat că a fost constituită şi o comisie de cercetare la nivelul unităţii medicale, scrie Agerpres.

"Noi am constituit o comisie de cercetare disciplinară care va analiza filmuleţul pe care îl avem la dispoziţie. (...) În urma constatărilor acestei comisii vom lua o decizie. (...) Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi DSP au fost deja la noi şi s-a aplicat o amendă doamnei doctor pe persoană fizică pentru nerespectarea procedurii de protocol de bloc operator. Amenda, din câte ştiu eu, este între 1.000 şi 2.000 de lei. (...) Filmuleţul nu este unul cursiv, este făcut din bucăţi. Ne este foarte greu să identificăm momentul când a fost făcut şi pacientul. Nu găsim elemente pe filmuleţ care să ne poată preciza.. (...) Câtă vreme nu ştim cine a făcut filmarea, nu ştim data şi ora când a fost făcută filmarea şi pacientul, nu avem cum să ştim ce a fost acolo exact. Cu ceasul este evident, este la vedere", a spus medicul.

El a precizat că pacientul nu a fost "nicio secundă" pus în pericol.

Citește și
cutremur
Cutremur neobișnuit în județul Galați. Ce magnitudine a avut
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Pacientul nu a fost nicio secundă, cel puţin din câte se vede, pus în pericol. Toate indiciile, nimic sigur, pentru că nu ştim nimic sigur, par să fi fost la terminarea intervenţiei chirurgicale, că nu se mai impietează asupra stării de sănătate", a mai arătat Alexandru Ulici.

Potrivit acestuia, Spitalul "Grigore Alexandrescu" acordă o atenţie "deosebită siguranţei pacientului".

"Facem tot ce ne stă în putinţă ca pacientul să fie în siguranţă", a mai arătat managerul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine este românul mort în atacul din Germania. Tragedia s-a petrecut la 200 m de casă
Cine este românul mort în atacul din Germania. Tragedia s-a petrecut la 200 m de casă

Moartea tânărului de 23 de ani, din Giurgiu, ucis în atacul terorist de miercuri seara din Hanau, Germania, a lăsat în urmă o familie în lacrimi.

Cutremur neobișnuit în județul Galați. Ce magnitudine a avut
Cutremur neobișnuit în județul Galați. Ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs, vineri după-amiază, în zona Moldovei, în judeţul Galaţi, informează Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Dosarul Revoluţiei, amânat din nou. 31 de persoane implicate au murit
Dosarul Revoluţiei, amânat din nou. 31 de persoane implicate au murit

„Dosarul Revoluției este prost făcut și ar trebui să se întoarcă la Parchetul Militar, la fel ca dosarul Mineriadei din '90", susține avocatul fostului președinte Ion Iliescu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.