Un nou accident pe ”Drumul morții”. Patru victime după impactul dintre o mașină și două TIR-uri. FOTO

accident
Sursa foto: ISU Suceava

Drumul naţional 2 este complet blocat, sâmbătă după-amiază, în judeţul Suceava, în urma unui accident în care au fost implicate două autotrenuri și un autoturism. Patru persoane au fost rănite.

Accidentul a avut loc pe DN2 Suceava – Fălticeni, în zona localităţii Cumpărătura, judeţul Suceava. 

Conform ISU Suceava, în eveniment au fost implicate două TIR-uri şi un autoturism. Patru persoane au fost monitorizate de către echipajele medicale trimise la faţa locului, două dintre ele urmând a fi transportate la spital, relatează news.ro.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier pe DN2 - E85 este complet blocat.

La locul accidentului intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu echipament pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD (B2 şi TIM), fiind trimise şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Suceava.

Citește și
jens stoltenberg
Răspunsul lui Stoltenberg când a fost întrebat dacă NATO va declanșa Articolul 5 în cazul unui dezastru nuclear la Zaporojie
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Momentul în care o mașină condusă de un băiat de 14 ani se răstoarnă, după ce intră cu viteză într-un autoturism parcat
Momentul în care o mașină condusă de un băiat de 14 ani se răstoarnă, după ce intră cu viteză într-un autoturism parcat

Un adolescent de 14 ani din Marea Britanie s-a urcat la volanul unei mașini și a provocat un accident rutier. Tânărul a scăpat controlul și a intrat atât de puternic într-un autoturism parcat, încât s-a răsturnat pe o parte.

Răspunsul lui Stoltenberg când a fost întrebat dacă NATO va declanșa Articolul 5 în cazul unui dezastru nuclear la Zaporojie
Răspunsul lui Stoltenberg când a fost întrebat dacă NATO va declanșa Articolul 5 în cazul unui dezastru nuclear la Zaporojie

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, dacă un eventual accident sau un sabotaj la centrala nucleară de la Zaporojie.

Primul accident pe ”Golden Gate” de Brăila. Șofer care poza priveliștea, lovit de alt ”fotograf” la volan
Primul accident pe ”Golden Gate” de Brăila. Șofer care poza priveliștea, lovit de alt ”fotograf” la volan

Primul accident pe podul de la Brăila s-a produs din cauză că un șofer, uimit de construcție, a vrut să imortalizeze momentul traversării și să le arate și altora panorama.  

Accident groaznic cu o mașină scăpată de sub control în curtea unei școli din Wimbledon. O fetiță a murit
Accident groaznic cu o mașină scăpată de sub control în curtea unei școli din Wimbledon. O fetiță a murit

O mașină scăpată de sub control a intrat în curtea unei școli primare din Wimbledon, în sud-vestul Londrei.

Accident groaznic în Vâlcea. Patru tineri au murit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un microbuz
Accident groaznic în Vâlcea. Patru tineri au murit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un microbuz

Un accident groaznic s-a petrecut aproape de miezul nopții, pe DN7, între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe raza localității Bujoreni.  

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.