A fost inaugurată cea mai ciudată statuie a lui Ștefan cel Mare. Dimensiunile monumentului i-au șocat pe oameni

×
Codul embed a fost copiat

O statuie care-l înfățișează pe domnitorul Ștefan cel Mare a înflăcarat spiritele în orașul Copșa Mică din județul Sibiu.

Monumentul din bronz, dezvelit recent, măsoară doar un metru și 30 de centimetri și a costat 16.000 de euro.

Unora le place creația, alții cred ca este nepotrivită ca dimensuni. Li s-a replicat însă că Ștefan era, într-adevăr, mare la sfat, însă mic la stat.

"Ștefan cel Mic", așa cum l-au botezat unii localnici a fost amplasat cu mare fast într-un cartier din Copșa Mică. Are doar un metru și 30 de centimetri si este cocoțat pe un soclu maro în mijlocul unui soi de bazin. În aceste condiții și sabia domnitorului pare minusculă. Prilej de comentarii.

Localnic: "Cât un copil de 14 ani".

Citește și
bust stefan cel mare
Un bust al lui Ștefan cel Mare a dispărut de sub ochii autorităților din Tecuci. De 19 ani așteptau ocazia să îl amplaseze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnică: "Mie îmi place. A luptat, și-a dat silinița, a căutat să elibereze țara de cotropitori, de toți zăpăciții ăia. Acum, dacă era un pic mai mare...".

Localnică: "E mică, dar frumoasă".

Daniel Tudor Mihalache, primarul orașului Copșa Mică:
"Nu este mărime naturală, dar Ștefan Vodă avea undeva la un 1,60 înălțime. S-au păstrat proporțiile și de corp și de haine, toate raportate la dimensiunea acelei piețe".

Dar, cel mai în măsură să vorbească despre sculptură este chiar cel care a creat-o. Artistul plastic Ioan Cândea.

Ioan Cândea, sculptor: "Ștefan cel Mare și Sfânt a fost un om scund, nu mare statură. Avea un un metru cincizeci" .

Dincolo de disputele de natură estetică, localnicii spun că altele ar fi trebuit să fie prioritățile orașului. Cum ar fi, alimentarea cu apă potabilă.

În prezent, orașul este alimentat cu apă din Târnava Mare, însă stația de tratare este veche, iar la rețeaua de distribuție se produc des avarii.

Locanic: "E apă urâtă, industrială din Târnavă. E murdară. Noi cărăm cu bidoanele de la cișmele, ca să facem mâncare...".

Municipalitatea promite că va rezolva si această problemă, însă abia anul viitor.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Simbolurile războinice ale Moscovei, interzise în Republica Moldova. Ce legătură au cu Ștefan cel Mare
Simbolurile războinice ale Moscovei, interzise în Republica Moldova. Ce legătură au cu Ștefan cel Mare

Potrivit pressHUB.ro, parlamentul de la Chișinău a interzis categoric folosirea simbolisticii de război a Rusiei – literele „Z” și „V” și panglica bicoloră negru-portocalie. Însă, decizia este contestată de opoziția comunistă.

Un bust al lui Ștefan cel Mare a dispărut de sub ochii autorităților din Tecuci. De 19 ani așteptau ocazia să îl amplaseze
Un bust al lui Ștefan cel Mare a dispărut de sub ochii autorităților din Tecuci. De 19 ani așteptau ocazia să îl amplaseze

Situație ridicolă la Tecuci, în județul Galați. Autoritățile s-au trezit că le-a dispărut din depozit un bust al domnitorului Ștefan cel Mare, din bronz, care cântărea o tonă și jumătate.

Turiștii, încântați de apariția lui Ștefan Cel Mare la Putna: ”Promit să mă întorc”
Turiștii, încântați de apariția lui Ștefan Cel Mare la Putna: ”Promit să mă întorc”

În zi de sărbătoare, a devenit deja o tradiție ca la Putna, în județul Suceava, să fie pus în scenă un spectacol cu Ștefan Cel Mare în rol principal.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.