Recidivist prins în timp ce încerca să violeze o femeie, într-o clădire din Capitală

×
Codul embed a fost copiat

Un violator în serie a fost prins în flagrant de poliţiştii bucureşteni. Este vorba de un bărbat de 61 de ani, care a agresat o femeie de 27 de ani într-o clădire abandonată din Sectorul 1 al Capitalei.

Acesta i-ar fi furat victimei şi 500 de euro, bani pe care îi avea asupra lui când a fost arestat.

Tot sâmbătă, oamenii legii au mai primit o plângere din partea altei femei, de 34 de ani, care spune că ar fi fost acostată de acelaşi bărbat, după care ar fi dus-o într-o baracă, tot din Sectorul 1, unde ar fi obligat-o să întreţină relaţii sexuale.

Agresorul a fost eliberat condiţionat în noimbrie anul trecut, după ce a fost condamnat tot pentru viol.

Suspectului i-a fost întocmit un dosar penal pentru viol şi tâlhărie calificată şi a fost audiat aseară aproape trei ore la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Citește și
Medic
Sucevean care se dădea drept medic, arestat pentru viol. Cum și-a păcălit victimele
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

A fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un recidivist a fost prins după ce a violat 2 tinere în decurs de câteva ore, în București
Un recidivist a fost prins după ce a violat 2 tinere în decurs de câteva ore, în București

Un bărbat de 61 de ani, recidivist, având mai multe violuri şi tâlhării la activ, a violat vineri seara o femeie, iar la câteva ore a fost prins de poliţiştii din Sectorul 1 în flagrant în timp ce obliga o tânără să întreţină raporturi sexuale.

Sucevean care se dădea drept medic, arestat pentru viol. Cum și-a păcălit victimele
Sucevean care se dădea drept medic, arestat pentru viol. Cum și-a păcălit victimele

Un bărbat de 44 de ani a fost arestat preventiv după ce a agresat sexual mai multe femei chiar în centrul oraşului Suceava.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.