Solutia prin care Rusia ar putea participa la Eurovisionul din Ucraina. "Nu s-a mai facut asta niciodata pana acum"

Eurovision 2017

Reprezentanta Rusiei la Eurovision ar putea intra in concurs, desi i s-a interzis accesul in tara organizatoare, Ucraina.

Reprezentantii European Broadcasting Union (EBU) spun ca Iulia Samoilova ar putea intra in competitie prin intermediul unei transmisiuni live prin satelit – inclusiv in cazul in care ajunge in finala, scrie BBC.

„Nu s-a mai facut asta niciodata pana acum in istoria Eurovision, dar in spiritul valorilor concursului si pentru a sarbatori tema acestui an, diversitatea, decizia a fost luata astfel incat toti cei 43 de concurenti sa aiba sansa de a aparea“, spun reprezentantii EBU. „ Este imperativ ca Eurovision sa ramana distantat de problemele politice”.

Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) a interzis miercuri intrarea pe teritoriul Ucrainei, pe un termen de trei ani, a interpretei ruse Iulia Samoilova, reprezentanta Federatiei Ruse la Eurovision. Decizia a fost luata "pe baza unor informatii care arata ca a incalcat legile Ucrainei". Mai precis, Samoilova a concertat in Crimeea dupa anexarea peninsulei de catre Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Reprezentanta Rusiei la Eurovision 2017 a primit interdictie de intrare in Ucraina. Ce au descoperit serviciile de la Kiev
Reprezentanta Rusiei la Eurovision 2017 a primit interdictie de intrare in Ucraina. Ce au descoperit serviciile de la Kiev

Conflictul ruso-ucrainean in jurul Eurovision a fost escaladat miercuri, cand reprezentanta Moscovei a primit interdictia de a intra in tara unde are loc concursul.

Dupa ce a vrut boicotarea Eurovisionului, Rusia trimite la Kiev o tanara in scaun cu rotile:
Dupa ce a vrut boicotarea Eurovisionului, Rusia trimite la Kiev o tanara in scaun cu rotile: "Mutare inteligenta a rusilor"

Strategie inteligenta din partea rusilor. Iulia Samoilova, imobilizata intr-un scaun cu rotile din copilarie deoarece sufera de amiotrofie spinala, va fi reprezentanta Rusiei Eurovision 2017, care se va desfasura la Kiev.

EUROVISION 2017. Ilinca si Alex Florea reprezinta Romania la Kiev:
EUROVISION 2017. Ilinca si Alex Florea reprezinta Romania la Kiev: "Traistariu mi-a dat incredere". VEZI aici toate melodiile

Duminica seara au fost desemnate prin vot numele celor care vor reprezenta Romania la cea de-a 62-a editie a competitiei muzicale EUROVISION.

Rusii acuza
Rusii acuza "conspiratii" si "furt" in urma finalei de la Eurovision 2016. Cum vor sa se "razbune" la anul pe Ucraina

Reactia Rusiei dupa ce Ucraina a castigat Eurovisionul cu un cantec care a iritat Moscova a fost una previzibila. Rusii i-au acuzat pe organizatori de politizarea evenimentului si de manipularea rezultatelor voturilor, relateaza The Independent.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală
Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală

Ion Iliescu devine oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității.

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.