Marian Vanghelie aduce acuzații grave procurorilor DNA: Ei vor să mă intimideze

×
Codul embed a fost copiat

Marian Vanghelie a scăpat de arest, dar a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Alte șase persoane rămân însă în arest preventiv pentru încă 30 de zile, în dosarul în care fostul primar al Sectorului 5 este anchetat pentru corupție, în afacerea „Economatul”. Procurorii spun că prejudiciul ajunge la 51 de milioane de euro.

Vanghelie:Cu mâna pe cruce, eu cred în Dumnezeu! Cu mâna vă jur, uitați-vă așa! Credeți-mă că nu accept nici o înțelegere!”.

Așa a ieșit Marian Vanghelie sâmbătă noapte de la Tribunalul Bucureşti, înainte să afle decizia instanței în dosarul în care prejudiciul ar ajunge la 51 de milioane de euro. Acesta a adus acuzații grave procurorilor DNA.

Marian Vanghelie: „Mi s-au dat liste care să spun o serie de oameni foarte importați din România ce vreau eu sau ce vor ei. Ei vor să mă intimideze și dacă se poate să și recunosc niște fapte și să iau o pedeapsa de 5-6 ani și să fie bine, să nu fie rău. Ce credeți că mi se întâmpla aseară? Cui credeți că îi se face propunerea aseară să scrie despre mine ca să plece acasă? Lui fratele meu!”.

Citește și
Vanghelie
Marian Vanghelie, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fostul primar al Sectorului 5 s-a îndoit și de credibilitatea denunțătorilor din dosal.

Vanghelie: „Se consideră că există un denunțător care nu are nici o dată, nici o nu există date, decât un nume. Nu are legătură cu firme, nu are legatură cu noi, nu-l cunoaștem și spune că mi s-a dat 2 milioane jumate de o firmă”.

Târziu în noapte a venit și decizia judecătorului: fostul edil a fost eliberat din arestul preventiv și a fost plasat sub control judiciar timp de 60 de zile.

Alte șase persoane vor petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv.

Procurorii vorbesc de fraudarea unei sume uriașe, 51 de milioane de Euro, printr-un mecanism care ar fi fost pus la punct de Marian Vanghelie, de data aceasta nu în calitate de primar, ci de consilier la Sectorul 5. Metoda folosită: achiziția la prețuri uriașe a unor bunuri, care de fapt, costau foarte puțin.

Anchetatorii spun că au existat prețuri chiar și de 31 de ori mai mari față de prețul practicat de furnizorul inițial. De exemplu, un capsator care costa 2,59 de lei a fost cumpărat cu 81,6 lei.

„Au existat creșteri de prețuri chiar și de 31 de ori mai mari față de prețul practicat de furnizorul inițial (capsator plastic mediu - S.C. Economat sector 5 S.R.L. a achiziționat produsul respectiv cu prețul de 81,6 lei în condițiile în care prețul inițial a fost de 2,59 lei)”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii îl acuză pe Vanghelie că se folosea de funcția de consilier la Sectorul 5 și de relațiile sale pentru a face trafic de influență și ar fi organizat chiar un grup infracțional organizat în perioada 2018-2020.

Firmele controlate de Vanghelie, spun anchetatorii, ar fi vândut cu sume exagerat de mari diverse produse companiei „Economat”, deținută de Sectorul 5. După această umflare articială a prețului, „Economatul” revindea produsele catre Primăria Sectorului 5 și către Consiliul Local al Sectorului 5. Dar, numai după ce și această societate marea prețurile artificial pentru a doua oară.

Noul dosar de corupție instrumentat de DNA vine la doar trei zile distanță, de când Curtea de Apel a început să judece contestația lui Marian Vanghelie la sentința dată de Tribunalul București în alt dosar.

După șase ani de proces, în luna mai a anului trecut, prima instanță l-a condamnat pe Marian Vanghelie la 11 ani și 8 luni de pușcarie, tot pentru corupție și pentru că ar fi luat 30 de milioane de euro din bani publici. Acum, după 8 luni în care nu s-a mai întâmplat nimic, se judecă apelul. Iar judecatorii pot chiar să mărească această pedeapsă exemplară.

În cea mai recentă declarație de avere, fostul primar Marian Vanghelie a trecut că are pe numele său două apartamente, o limuzină și ceasuri și tablouri de 155.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marian Vanghelie, reţinut în afacerea Economatul. Magistrații i-au impus controlul judiciar
Marian Vanghelie, reţinut în afacerea Economatul. Magistrații i-au impus controlul judiciar

Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, și-a petrecut noaptea după gratii. El a fost reținut de procurorii DNA pentru noi fapte de corupție în afacerea Economatului din Sectorul 5, în care prejudiciul ajunge la 51 de milioane de euro.

Marian Vanghelie, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu
Marian Vanghelie, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu

Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, este cercetat de DNA într-un nou dosar de corupţie.

Oana Mizil și Marian Vanghelie au anunțat că s-au împăcat. Cei doi vor pleca în vacanță cu fetița lor
Oana Mizil și Marian Vanghelie au anunțat că s-au împăcat. Cei doi vor pleca în vacanță cu fetița lor

Oana Mizil și Marian Vanghelie anunță că s-au împăcat. Iubita fostului primar al Sectorului 5 a ajuns la spital în urmă cu două zile și a spus că a fost agresată.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.