Romania, te iubesc: 3 zile la Rohia, hrana pentru suflet. "Hristos a Inviat" se simte, nu se spune
Hristos a inviat! O stim si o spunem de aproape 2 mii de ani. Alex Dima si Mihai Buzduga au intalnit oameni care traiesc profund aceasta veste, iar cand vorbesc despre Dumnezeu o fac cu toata taria si convingerea.
Rohia este asezata pe stanca. Calugarii au o vorba: cand iesi din chilie ori urci ori cobori. Aici, in inima stancii, intr-o buna zi va fi un centru cultural impunator. Parintele ioachim vorbeste despre biblioteca, sali de conferinta. E tanar si totusi de 20 de ani in manastire. Spune ca ar fi regretat toata viata daca nu s-ar fi calugarit.
"Mama a fost cea care s-a ingrijorat si am intrebat-o de ce n-ar fi de acord. Esti prea tanar sa iei o decizie in acest sens. Eu stiam bine ce vreau. N-as fi plecat fara binecuvantarea lor."
Cat am stat la Rohia, un tanar, un copil imbracat in calugar ne-a atras atentia.
Fratele Mihai. L-am vazut la rugaciune. In curte dand cu matura sau in bucatarie mesterind cu grija la o coliva ca un adevarat bucatar. Tot ce face se numeste ascultare. Executa fara sa carteasca tot ce i se spune.
"Sunt aici de la 14 ani. Cu ajutorul lui Dumnezeu, m-am calugarit. De mic copil eram atras de biserica si la un moment dat am simtit ca asta trebuie sa fac. La fel cum altii simt ca trebuie sa se casatoreasca ca un fir normal al vietii asa am simtit si eu"
Ne-a dus in chilia sa. O chilie boiereasca pe care o imparte cu un alt frate. Totul este imbracat in icoane si miroase a tamaie. Cand te uiti in jur ai sentimentul ca esti in camera unor copii care se joaca cu Dumnezeu.
Este 10 seara. Calugarii ies din chilii si se indreapta in tacere spre biserica. La sfantul Maslu, o slujba pentru tamaduirea trupului si sufletului bolnav.
Biserica e plina. Oameni din toata tara vin din felurite nevoi. Cand privesti la fele lor vezi ca au venit sa spuna ceva lui Dumnezeu. Slujba se termina aproape de miezul noptii.
Doua doamne au batut drum lung pana la manastire. Maine dimineata se spovedesc.
"Nici nu s-a luminat bine de ziua si calugarii de aici de la Rohia deja bat toaca. Ii cheama la rugaciune. Nu este nici macar 6 dimineata" povesteste Alex Dima.
Si slujba incepe din nou. Biserica e plina. Nici macar nu s-a luminat afara. Intr-o incapere, staretul ii spodeste pe oamenii si ii impartaseste.
Printre oale, fratele Ioan e seful. Intr-un colt fierbe supa, intr-altul pregateste sarmale. A lucrat in mina si de 7 ani e bucatar in manastire.
Calugarii au terminat slujba. Si vin la masa. E putin peste 8 dimineata. Mananca din farfurii de tabla, in liniste in timp ce unul dntre ei le citeste cuvinte de invatatura.
Maine e duminica si in manastire va fi multa lume. Aflam de la bucatar ca un sat va aduce mancare aici pentru popor.
Libotin. Un sat in inima Maramuresului. Cu oameni harnici si frumosi, cu suflet curat.
In cuptorul unei vecine Catita lui Perta coace malaiul pe care o sa-l duca maine la Rohia.
Malui este o combinatie de faina cu malai de porumb si cartofi, o reteta complicata, pe cale de disparitie. Pus in tavi, e carat la cuptor. Pare o alta lume.
Aici timpul a stat in loc. Oamenii sunt curati, pusi pe glume de parca n-au auzit nicodata de cuvantul necaz sau suprare. Limba lor e atat de vesela incat zambesti la fiecare cuvant. Toata mancarea va ajunge la Rohia.
Gheorghe Cucu este preotul locului. El ii mana si organizeaza pe oameni. Un preot adevarat, gospodar, un maramuresean sadea.
Dumitru Perhaita a fost pe front. Asta iti spune de cum te vede. Au trecut 70 de ani de atunci dar asta e povestea lui.
"Eu am zis in mine: eu nu 'pusc pe nimeni in razboi. Pe mine 'pusca-ma. Si n-ati omorat pe nimeni in razboi? A, nici vorba. N-ati tras cu arma? Nu. Nici n-am tras de fel"
Intr-o alta casa, s-a strans toata mancarea din sat. Oamenii sunt veseli. Incarca in remorci tot ce au adunat si pornesc catre Rohia.
Dupa cateva ore de sedere in chilia sa, Iustinian nu mai e episcop ci un parinte. Nu stie ce sa ne mai dea, sa ne faca sa ne simtim ca acasa. A obosit.
El i-a indemnat de cand se stie pe oamenii din tara Lapusului si din tot Maramuresul sa nu uite sa fie buni si sa daruiasca, sa nu-si uite credinta primita de la parinti.
L-am intrebat despre documentarul de acum 35 de ani. E convins ca adus un mare serviciu tarii si Bisericii. Isi aduce aminte fiecare cuvant. Atunci a vorbit occidentalilor fara perdea despre romani si credinta lor. Avea in spate un poporul care il iubea. Si el se mira ca nu fost pedepsit de regim ci decorat.
"Am ramas mirat si eu ca n-am facut nici un fel de pedeapsa. Si demonii m-au respectat. Ai inteles?"
Si tocmai de aceea, pentru ca are priza la popor e cautat uneori de politicieni.
"A venit unul care m-a vizitat ca vrea sa ajunga Prim-Ministru. Si am stat de vorba cu el asa cum stau de vorba cu dumneata mai aspru, mai sever. In incheiere, cand sa plece, zice as vrea sa imi spui un cuvant care sa imi ramana. Zic, foarte simplu, de acord. Domnule, care era politician uite care e cuvantul pe care voiam sa ti-l spun asa cu mi l-ai cerut. Fiecare sa ne facem fatoria unde suntem, dobitocule, domnule, sa ne facem datoria. Cand ne-am face noi datoria de la presedinte pana la maturatorul de pe strada cum ar fi lumea? Rai pe pamant? Nu? Daca ne am face datoria fiecare?"
E duminica la Rohia. Aici parintele Iustinian vrea sa fie adus atunci cand o sa plece catre Dumnezeu. In coltul lui de Rai, de care e legat de mai bine de 70 de ani.
Satenii din Libotin mesteca de zor in tuciurile cu fasole.
Astazi fac pomana pentru mortii lor. Asta fac in fiecare an. E o traditie. Si asta se intampla in fiecare duminica in multe manastiri din Maramures. Au venit toti: si Catita si Ileana lui Perta si mama Ana. Tot satul. Oameni simpli dau o lectie de adevarata teologie. Traita. Fara teorii, fara prea multe vorbe.
Calugarii fac slujba afara. Asteptau mii de oameni si au venit cateva sute. E frig de crapa pietrele si putini au luat astazi calea Rohiei.
Stau cocotati pe scari si se roaga impreuna cu preotii. In altar sunt toti.Si parintele Cucu din Libotin si fratele Mihai si staretul Macarie. Se roaga lui Dumnezeu si se impartasesc aici in varful unui deal, ascunsi dupa padure. Acum par o familie mai mare si intelegi abia acum de ce se spune ca la Rohia nu omul sfinteste locul, ci invers.
Parintele Iustinian ne aseaza la masa. Stam la masa cu un episcop, cu omul despre care multi spun ca este deja sfant. Ore in sir ne-a dat hrana pentru suflet si acum are grija si de trup.
Te primesc cu bratele deschise si pun pe masa nu doar mancarea ci si sufletul. Aici e un loc in care primesti hrana pentru trup dar mai ales mancare spirituala. Un pansament pentru suflet. In nordul tarii, in tara Lapusului, in Maramures, oamenii predau o lectie de traire impreuna cu Dumnezeu si cand te uit in jur vezi ca si Dumnezeu e mai aproape de ei. Hristos a inviat!
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
