Procesiuni impresionante de Florii, în orașele din țară. Mii de credincioși au fost prezenți. „Emoționant”

×
Codul embed a fost copiat

Așadar, duminică este sărbătoare mare, sunt Floriile. Iar în ajunul „Intrării Domnului în Ierusalim", în toată țara au fost organizate procesiuni la care au participat mii de oameni.  

Preoții s-au rugat pentru pace în lume și au sfințit ramuri de salcie și finic, oferite apoi credincioșilor.

În București, credincioșii au pornit în procesiune de la Mănăstirea Radu Vodă, ținând în mână flori și ramuri de salcie.

Intrarea domnului în Ierusalim sau Floriile, așa cum îi spunem popular este sărbătoarea cu care se încheie cele 40 de zile ale Postului Paștelui și începe postul din Săptămâna Mare sau Postul Crucii cum mai este cunoscut în tradițiile vechi. La pelerinaj participă preoți, din toate parohiile din Capitală și mii de credincioși. Țin în mâini aceste ramuri de finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim."

Gabriel Cazacu, preot: „Ne gândim cu multă recunoștință la fiul lui Dumnezeu, care se pregătește de jertfă și care va intra în cetatea Ierusalimului. Pe mânzul asinei ca semn suprem de smerenie. Noi, toți prezenți, îi mulțumim domnului Iisus pentru că el vine a se sacrifica.”

Citește și
politie brazilia
„O tragedie”. Cel puţin 4 morţi şi 20 de răniţi în Brazilia, după ce un autobuz a intrat într-o procesiune de Paşte
„Decizia a fost deja luată”. Care e planul lui Putin de a ataca NATO, potrivit oficialilor militari și experți europeni din domeniul apărării

Procesiunea s-a încheiat pe Dealul Patriarhiei.

Și la Bistrița, peste o mie de credincioși de toate vârstele au participat la tradiționala procesiune de Florii.

Credincios:Așa a fost întâmpinat domnul Isus când a intrat în Ierusalim de mulțimi de oameni și copii care strigau, osana, fiul lui David, binecuvântat cel ce vine în numele Domnului”.

Peste o mie de pelerini au umplut străzile și la Brăila.

Femeie: „În amintirea acelor oameni care-l așteptau pe Hristos, și noi azi îl întâmpinăm în mod simbolic, știm că e prezent mereu lângă noi, chiar mă întrebau, mami, unde e Hristos? E mereu cu noi”.

Imagini similare s-au derulat sâmbătă și la Iași.

Femeie: „Deosebit de emoționant, mai ales la vârsta mea. Slava lui Dumnezeu. La 91 de ani fără o lună am reușit să vin la această mare sărbătoare”.

Duminică dimineață vor avea loc slujbe în toate bisericile din țară.

Articol recomandat de sport.ro
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Citește și...
Inovație mistică în Rusia. Un sobor de preoți sfințește
Inovație mistică în Rusia. Un sobor de preoți sfințește "la distanță" din avion, contra inundațiilor

Un mic sobor de preoţi ortodocşi ruşi a participat la o procesiune religioasă, din avion, deasupra zonelor sinistrate de inundaţii masive care devastează sudul Rusiei, şi s-au rugat ca inundaţiile să se oprească, relatează AFP.

„O tragedie”. Cel puţin 4 morţi şi 20 de răniţi în Brazilia, după ce un autobuz a intrat într-o procesiune de Paşte
„O tragedie”. Cel puţin 4 morţi şi 20 de răniţi în Brazilia, după ce un autobuz a intrat într-o procesiune de Paşte

Cel puţin patru persoane au murit în statul Pernambuco, în nord-estul Braziliei, după ce un autobuz a lovit o procesiune de Paşte, anunţă guvernatoarea regiunii, relatează AFP.

Duminica Floriilor la catolici. Procesiune impresionantă pe străzile din București. Mii de credincioși au fost prezenți
Duminica Floriilor la catolici. Procesiune impresionantă pe străzile din București. Mii de credincioși au fost prezenți

Lumea catolică celebrează, duminică, Floriile, adică intrarea solemnă a lui Iisus în Ierusalim. O procesiune impresionantă, cu mii de participanți, a avut loc în Capitală, în amintirea acelui moment.

Spiritele rele, alungate de preoți cu ajutorul unei bărci uriașe. Unde se întâmplă asta
Spiritele rele, alungate de preoți cu ajutorul unei bărci uriașe. Unde se întâmplă asta

A fost zarvă mare într-un oraș din Malaezia, unde localnicii au organizat o procesiune pentru alungarea spiritelor rele.

Ultima zi de pelerinaj la Mănăstirea Nicula. Miile de credincioși care au împânzit dealurile pleacă după liturghie
Ultima zi de pelerinaj la Mănăstirea Nicula. Miile de credincioși care au împânzit dealurile pleacă după liturghie

Procesiune impresionantă la Mănăstirea Nicula, din Cluj, în ajunul sărbătorii de marți - Adormirea Maicii Domnului, care e și zi de hram.

Recomandări
Ce urmează după alegerile europarlamentare. Diferența dintre Parlamentul European, Consiliul European şi Comisia Europeană
Ce urmează după alegerile europarlamentare. Diferența dintre Parlamentul European, Consiliul European şi Comisia Europeană

În zilele de după alegerile europarlamentare, autorităţile naţionale ale statelor membre transmit Parlamentului European numele deputaţilor europeni aleşi, după ce verifică dacă aceştia nu deţin mandate sau nu ocupă funcţii incompatibile.

Aurora boreală, văzută din România. Spectacolul de pe cer a fost cauzat de furtuna geomagnetică. GALERIE FOTO
Aurora boreală, văzută din România. Spectacolul de pe cer a fost cauzat de furtuna geomagnetică. GALERIE FOTO

O furtună geomagnetică severă, cea mai puternică din ultimii 18 ani, a făcut spectacol pe cer vineri noapte. O auroră boreală a fost vizibilă din emisfera nordică a planetei, inclusiv din zonele străine de acest fenomen.

Afaceri cu steroizi de peste 2 milioane de euro, descoperite de DIICOT. Fabrica în care se procesa marfa din India și China
Afaceri cu steroizi de peste 2 milioane de euro, descoperite de DIICOT. Fabrica în care se procesa marfa din India și China

12 persoane au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile, după perchezițiile la fabrica ilegală de steroizi din Argeș.