Misiune de salvare pentru doi turiști blocați pe un munte în Alaska

×
Codul embed a fost copiat

Plimbare cu peripeţii pentru un cuplu care s-a aventurat pe un munte din Alaska. Unul dintre ei s-a rănit la picior şi nu a mai putut să coboare.

Oamenii au cerut prin telefon ajutorul celor de la Paza de Coastă americană. Misiunea lor nu a fost tocmai uşoară, pentru că turiştii erau însoţiţi şi de doi căţei.

În urma apelului telefonic, Paza de Coastă americană i-a localizat imediat pe cei doi excursionişti şi au trecut la acţiune.

Unul dintre soldaţi a coborât din elicopter ca să îi recupereze pe buclucaşi. Aceştia rămăseseră blocaţi pe o creastă a muntelui Cupola, la o altitudine de aproape o mie de metri. Ca să îi urce în siguranţă în elicopter, ofiţerii s-au ajutat de o cutie specială din metal.

În ciuda rafalelor de vânt, amplificate şi de prezenţa elicopterului, salvatorii au reuşit într-un final să pună cutia pe sol. Turiştii au fost cablaţi bine şi transportaţi pe rând la bordul aparatului de zbor. Cât despre cei doi căţei care îi însoţeau, aceştia s-au comportat exemplar şi au stat foarte cuminţi în timpul operaţiunii.

Citește și
mesaj in sticla
Mesajul vechi de 50 de ani gasit intr-o sticla lansata la apa de un marinar rus
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Turistul rănit a fost spitalizat, dar se află  în afara oricărui pericol.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Metoda revoluționară care poate împiedica topirea ghețarilor. Deja se aplică în Alaska
Metoda revoluționară care poate împiedica topirea ghețarilor. Deja se aplică în Alaska

Cercetătorii au găsit o soluție pentru a preveni topirea ghețarilor, împrăștiind milioane de „mărgele” de sticlă pe suprafața lor.

Mesajul vechi de 50 de ani gasit intr-o sticla lansata la apa de un marinar rus
Mesajul vechi de 50 de ani gasit intr-o sticla lansata la apa de un marinar rus

Un bărbat din statul american Alaska a găsit un mesaj într-o sticlă aruncată în apă în urmă cu 50 de ani de un marinar aflat pe un pescador rusesc.

Locuitorii din Alaska sunt chinuiți de caniculă, pentru că nu au aparate de aer condiționat
Locuitorii din Alaska sunt chinuiți de caniculă, pentru că nu au aparate de aer condiționat

Locuitorii din statul american Alaska s-au simțit, în aceste zile, ca în Florida, în urma unui val neobișnuit de căldură care a lovit regiunea. 

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.