Melodie virală interpretată de ”Fetele de la Botoşani”, pentru promovarea județului. VIDEO

botosani

Patru tinere din Botoşani au realizat o melodie în care își promovează județul. Clipul a ajuns într-o săptămână pe locul 22 în Trending pe YouTube.

Melodia se numeşte ”Hai la Botoşani”. Cele care o interpretează s-au autointitulat la fel de simplu, ”Fetele din Botoşani”. Este vorba despre tinere cu vârste cuprinse între 22 şi 27 de ani, toate interprete de muzică folclorică din judeţul Botoşani. Se numesc Iustina Irimia (27 de ani), absolventă a facultăţii de Litere, Lorena Dupu (22 de ani), Loredana Călin, absolventă a Academiei de Muzică din Cluj şi Simona Mazăre, absolventă a Universităţii de Arte şi Folclor.

”Ne-am unit glasurile, cu bucurie, într-un cântec, compus special în scopul promovării județului Botoșani prin intermediul muzicii populare.

Cântecul “Hai la Botoșani!”, s-a materializat într-un videoclip pe măsură, conceput de Cosmin Tomoiagă. Botoșaniul este un ţinut ce poate fi numit, pe bună dreptate, „leagănul culturii românești”, dacă ne gândim la ilustrele personalități care s-au născut pe aceste meleaguri (M. Eminescu, G. Enescu, Șt. Luchian, N. Iorga ). Și nu doar datorită acestor nume Botoșaniul poate urca piedestalul turismului românesc, ci și prin cadrul natural, prin cel spiritual sau prin cel tradiţional!

Acestea sunt premisele de la care am pornit atunci când am început a pune acest proiect în aplicare și ne dorim din suflet să aducă o contribuție semnificativă la nivel de promovare a județului nostru. Totodată, l-am şi denumit astfel, cântec de promovare, dar, în acelaşi timp, poate fi receptat şi ca o invitaţie în Botoșani pentru cei care încă nu au ajuns pe al nostru plai”, spun tinerele în descrierea piesei.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Presedintele Venezuelei a ales sa cheme cetatenii la referendum pe ritmurile piesei
Presedintele Venezuelei a ales sa cheme cetatenii la referendum pe ritmurile piesei "Despacito". Reactia interpretului

Presedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, reuseste sa irite opinia publica din intreaga lume.

Recomandări
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin
Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP.

Mark Rutte, adversarul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO, a bătut la ușa lui Erdogan. 
Batavul caută sprijinul Turciei
Mark Rutte, adversarul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO, a bătut la ușa lui Erdogan. Batavul caută sprijinul Turciei

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că speră că următorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocupărilor legate de terorism ale Turciei în timpul întâlnirii de vineri cu Mark Rutte, favorit pentru a prelua postul.