Băsescu: Politica Rusiei îmi este bine cunoscută. ”Astăzi toacă Ucraina” cu banii de la Olanda și Germania

vladimir putin traian basescu
Getty

Rusia ”toacă Ucraina” prin războiul declanșat de Moscova cu banii încasați de la Olanda și Germania, care au sacrificat securitatea Europei de est pentru bunăstarea lor din gazele și petrolul rusesc, a declarat Traian Băsescu.  

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ultimele informații. Ziua 45

Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că state din Europa de Vest au "vândut securitatea" zonei est-europene pentru gazele şi petrolul importate din Rusia, el spunând că "securitatea estului Uniunii Europene a fost afectată pentru bunăstarea Germaniei prin aprovizionare cu gaze şi ţiţei din Federaţia Rusă", potrivit News.

"Nu am avut încredere în consecvenţa europeană şi nu am nici acum. Europenii şi-au vândut securitatea estului pentru ţiţei şi gaze, iar dacă noi şi bulgarii nu suntem în Schengen este unul din aceste motive. Olanda şi Germania sunt cei care s-au opus intrării noastre în Schengen, dar a fost un preţ pentru gazele de care Germania avea nevoie, de care Olanda avea nevoie, de asta s-au opus intrării noastre în spaţiul Schengen. Iar securitatea estului Uniunii Europene a fost afectată pentru bunăstarea Germaniei prin aprovizionare cu gaze şi ţiţei din Federaţia Rusă. Banii pe care Rusia i-a încasat i-a băgat în armata cu care astăzi toacă Ucraina şi dacă mâine ar putea, ar toca tot ce a fost Europa de est”, a afirmat Traian Băsescu într-o intervenţie telefonică, vineri seară, la România Tv.

Băsescu: Este o mare frustrare la Moscova că au pierdut ce au câștigat după Al Doilea Război Mondial

El a spus că în cei 10 ani în care s-a aflat la şefia statului a fost "în punctul în care a înţeles ce se întâmplă” şi că în acest timp le-a spus marilor lideri europeni că banii pe care îi plătesc Rusiei sunt "un risc” pentru securitatea Europei de est.

Citește și
Traian Basescu
Primele declarații ale lui Traian Băsescu după externare și decizia definitivă de colaborare cu Securitatea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Politica Rusiei îmi este bine cunoscută. Este o mare frustrare la Moscova că ce au câştigat după al Doilea Război Mondial au pierdut prin evoluţiile ulterioare”, a adăugat Băsescu.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Traian Băsescu sare în apărarea Elenei Udrea:
Traian Băsescu sare în apărarea Elenei Udrea: "Arătaţi-mi un singur leu pe care şi l-a însuşit"

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, consideră că Elena Udrea merge la închisoare "nu pe probe", după ce a fost condamnată în dosarul "Gala Bute".

Primele declarații ale lui Traian Băsescu după externare și decizia definitivă de colaborare cu Securitatea
Primele declarații ale lui Traian Băsescu după externare și decizia definitivă de colaborare cu Securitatea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, că, după ce va părăsi vila de protocol, îşi doreşte să cumpere un apartament de trei camere.

Ce pensie are Traian Băsescu și ce valoarea are indemnizația pe care o primește ca fost președinte al României
Ce pensie are Traian Băsescu și ce valoarea are indemnizația pe care o primește ca fost președinte al României

Declarat colaborator al Securității de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Traian Băsescu, 70 de ani, va rămâne fără mai multe privilegii.

Traian Băsescu: Rusia trebuie scoasă din sistemul bancar internaţional
Traian Băsescu: Rusia trebuie scoasă din sistemul bancar internaţional

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că Uniunea Europeană ar trebui să fie cinstită atunci când vorbeşte despre sacţiuni împotriva Rusiei şi să scoată această ţară din sistemul bancar internaţional.

Traian Băsescu a propus în Parlamentul European trei măsuri împotriva Rusiei
Traian Băsescu a propus în Parlamentul European trei măsuri împotriva Rusiei

Fostul preşedinte Traian Băsescu, actual europarlamentar, a propus trei soluții pentru securitatea Europei, în contextul crizei din Ucraina, într-o intervenție în Plenul Parlamentului European.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.