Speriați de un posibil BREXIT fără acord, britanicii își fac provizii de mâncare

×
Codul embed a fost copiat

Presa britanică vorbeşte de mai multe zile de presiunile pe care conservatorii le pun asupra premierului May. 

Târgul ar fi demisia, în schimbul sprijinului în Parlament pentru acordul negociat de May.

Theresa May, în schimb, continuă să lupte pentru propriul acord. Şi, potrivit presei britanice, ar fi dispusă să anunţe data la care urmează să demisioneze, în speranţa că va câştiga, pe această cale, sprijinul de care are nevoie în Parlament.

Unii conservatori au dubii mari că această mişcare va scoate Brexitul din impas.

Alistair Burt, ales conservator şi fost ministru în guvernul May: "Nu cred că e vorba de cine e la conducere. În punctul ăsta, e vorba de ce oferte sunt pe masă. Schimbarea de lider nu modifică înţelegerea cu Uniunea Europeană."

Citește și
theresa may
Theresa May anunță data demisiei de la conducerea Guvernului. Care este condiția
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tot mai speriaţi de materializarea unui Brexit fără acord, companiile britanice şi localnicii au început să-şi facă provizii de alimente de import.

Aproape gol în această perioadă a anului, un depozit unde diverse companii şi restaurante îşi pastreaza produsele congelate este ticsit de marfuri!

Danisha Jagatia, director comercial Transkold Storage: "Clienţii noştri au intrat în panică din cauza incertitudinii provocate de Brexit, aşa că au cumpărat mai mult şi şi-au depozitat la noi marfă în cantităţi mai mari."

Marea Britanie produce doar jumătate din hrana pe care o consumă, aşa că îngrijorarea e legitimă.

Fraser McKevitt, Head of Retail and Consumer Insight, Kantar: "Ştim că retailerii au luat mai multe măsuri. Au încercat să angajeze mai mulţi oameni care să se asigure că bunurile vor trece cât mai rapid pe la graniţă, în cazul unor întârzieri."

Guvernul le-a dat britanicilor asigurări în mai multe rânduri că magazinele vor continua să aibă rafturile pline, chiar şi în lipsa unui acord cu europenii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Theresa May anunţă că va demisiona înainte de următoarea fază a Brexitului
Theresa May anunţă că va demisiona înainte de următoarea fază a Brexitului

Theresa May a anunţat miercuri în faţa deputaţilor din formaţiunea sa, Partidul Conservator, că va demisiona înainte de următoarea etapă de negocieri cu privire la Brexit, relevă un comunicat al biroului său de presă, relatează The Guardian.

Theresa May anunță data demisiei de la conducerea Guvernului. Care este condiția
Theresa May anunță data demisiei de la conducerea Guvernului. Care este condiția

Theresa May a promis că va anunța o dată la care va demisiona de la conducerea Guvernului, în schimbul unei ratificări a acordului Brexitului, dezvăluie The Sun.

Brexit: Trei secretari de stat britanici demisionează şi o acuză pe May de
Brexit: Trei secretari de stat britanici demisionează şi o acuză pe May de "eşec"

Trei secretari de stat din guvernul condus de premierul Theresa May au demisionat luni seară în dezacord cu strategia sa legată de ieşirea din UE

Parlamentarii britanici au votat pentru a prelua controlul asupra Brexit-ului. Ce urmează
Parlamentarii britanici au votat pentru a prelua controlul asupra Brexit-ului. Ce urmează

Parlamentarii britanici au votat luni un amendament care le permite să influenţeze procesul Brexit-ului, un nou afront adus guvernului condus de Theresa May, după ce prim-ministrul a repetat că se opune acestei posibilităţi, transmit Reuters şi AFP.

Comisia Europeană, pregătită pentru Brexit fără acord. Cum vor fi trataţi britanicii în UE
Comisia Europeană, pregătită pentru Brexit fără acord. Cum vor fi trataţi britanicii în UE

Comisia Europeană a încheiat pregătirile pentru situaţia 'din ce în ce mai probabilă' a unui Brexit fără acord, la 12 aprilie, a anunţat luni Bruxellesul într-un comunicat, transmite AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.