Sondaj al organizației Salvați Copiii: Mai puțin de jumătate dintre părinții plecați la muncă vin vara aceasta în țară
Festivalul "Serile Filmului Românesc", ediția 14. Peliculă inspirată de o piesă de teatru rusească, în avanpremieră la Iași
Cine sunt cei trei turiști spațiali ai companiei Virgin Galactic. Un britanic a plătit 250.000 de dolari pentru o oră de zbor
Se întorceau din străinătate și au fost spulberați de tren aproape de casă, în Brașov. Cinci persoane au ajuns la spital
Scandal uriaș în trafic, în județul Cluj. Cinci persoane au ajuns la spital, după ce două grupuri s-au luat la bătaie
Manifestație în Piaţa Victoriei la cinci ani de la evenimetele din 10 august 2018. „Înlăcrimaţi, dar nu de la gaze” | FOTO
„Focul a ajuns pe faleză. Trebuie să plecăm acum!”. Stare de urgență în paradisul din Hawaii. Cel puțin 36 de oameni au murit
„Trebuie să ne mișcăm rapid”. Imaginile ororii surprinse de jurnaliști în timpul ofensivei din sudul Ucrainei
„Necunoscuta Românie”. Unde poți admira peisajul dintr-un hamac atârnat la 200 de metri deasupra prăpăstiilor
Semnele care arată că ai putea face diabet în următorii 10 ani. Un român din cinci este în această situație
Tot mai mulți elevi și studenți, atrași de agricultură. Tinerii sunt încurajați și de afacerile profitabile din domeniu
Autoritățile responsabile cu transportul feroviar au lansat în sfârșit o platformă unică pentru bilete. Cum funcționează
A pus pe jar poliția din Bacău. Un bărbat i-a amenințat cu drujba pe agenți. A atacat-o pe fosta iubită și i-a furat copilul
„Fabrica” de copii din Creta. Tinere forțate să rămână gravide, ca bebelușii să le fie vânduți și cu 120.000 de euro