Vremea se răcește în toată țara. Zonele unde sunt așteptate ploi

×
Publicitate

Sâmbătă se răcește peste tot. Mai apar ceva înnorări și precipitații slabe prin centrul și estul țării, iar vântul se intensifică la munte, pe partea estică și în sud. Maximele pleacă de la 2 grade în depresiuni și ajung la 12 grade în zona Olteniei.

În Dobrogea și în Bărăgan, temperaturile scad față de ziua trecută, când s-au atins 15...16 grade. Sâmbătă o să avem cel mult 7...8 grade, înnorări trecătoare și un vânt destul de insistent.

Se schimbă vremea și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, pe unde vineri s-au înregistrat 17 grade. Sâmbătă, temperaturile se opresc pe la 8...9 grade, dar și acestea sunt valori mai ridicate decât ar fi normal. Apar mai mulți nori, s-ar putea să cadă și un pic de lapoviță, iar vântul se intensifică pe parcursul zilei.

Un aer mai rece ajunge și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovină. Acum, dimineață, sunt condiții de lapoviță sau ninsoare, iar pe timpul zilei vântul intens vă amplifica senzația de frig. La noapte se înseninează treptat și temperatura coboară până la -8 grade în Bucovina.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș ne așteaptă o zi frumoasă, dar mai rece decât cea de vineri, cu 5...6 grade la orele prânzului. Peste noapte se lasă frigul și se ating ating în jur de -8 grade.

Soare și vreme bună găsim și în ținuturile vestice, pe unde temperaturile pierd 5...6 grade față de vineri. Noaptea aduce înnorări și condiții de lapoviță în sudul Banatului, pe unde se pornește și vântul.

În Transilvania găsim vreme schimbătoare și câțiva fulgi de zăpadă la munte și în sud-estul provinciei. Răcirea vremii se simte și aici, mai ales în depresiuni, unde peste noapte se instalează gerul.

Temperaturile scad și în zona Olteniei, pe unde vineri au fost 18 grade. Trecem de la valori de aprilie la valori de luna martie și o să avem în jur de 11...12 grade. Atmosfera se menține însorită pe timpul zilei, dar noaptea apar condiții de lapoviță și polei.

Răcirea vremii se simte sâmbătă și în sudul țării. Norii apar în treacăt, iar în dealurile Munteniei s-ar putea să cadă 2...3 stropi de ploaie. Vântul va agita atmosfera, iar maximele se vor opri pe la 10 grade în Lunca Dunării.

Vremea în București

Se răcește și în zona Capitalei. După cele 15 grade de vineri, astăzi o să avem cel mult 9 grade. Vântul devine mai insistent și se mai adună norii, dar e puțin probabil să plouă. La noapte, temperatura cobora sub pragul înghețului și ajunge pe la -3 grade la marginea orașului.

Vremea la munte

Temperaturile scad și în zonele de munte. Mai vin câteva ninsori slabe, îndeosebi în masivele sudice. În rest găsim vreme destul de frumoasă, dar se intensifica vântul și vă sufla mai tare în zona înaltă din Meridionali.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Finalul săptâmânii ne-a adus soare și temperaturi de primăvară. Cum va fi vremea în continuare

Finalul săptâmânii ne-a adus soare și temperaturi de primăvară. Au fost chiar 18 grade în sudul țării, așa că terasele, falezele și parcurile au fost pline.

Vremea azi, 11 februarie. Temperaturi de primăvară în toată țara

Ziua de vineri ne aduce vreme neobișnuit de caldă pentru data din calendar. Doar prin nord apar ceva înnorări, dar în rest avem cer senin.

Vremea azi, 10 februarie. Temperaturi exagerat de mari pentru februarie

Joi se face mult mai cald decât ar fi normal. O să avem vreme frumoasă aproape peste tot; un pic de ceață dimineața în zonele joase și câteva precipitații slabe prin nordul țării.  

Recomandări
Două turiste au scos drona cu explozibil din mare înainte de apariția geniștilor. „Au luat-o de aripi și au cărat-o 5 metri”

Drona cu explozibil descoperită, miercuri, în stațiunea Olimp, a fost detonată controlat de autorități. Grav este că, până la sosirea forțelor de ordine, două femei au scos aparatul din apă și l-au dus lângă umbrele și șezlonguri. 

Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.