Vremea azi, 25 noiembrie. Zi însorită în cea mai mare parte a țării. Minimele vor coborî chiar şi sub zero grade Celsius

×
Publicitate

Astăzi avem o zi destul de însorită. Doar în sud-vestul și în sud-estul țării mai apar ceva înnorări, dar fără ploi. Iar dimineață, în zonele joase sunt condiții de ceață. Maximele pleacă de la 3 grade Celsius în depresiuni și ajung pe la 11...12 grade Ce

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se înnorează din când în când, dar nu o să plouă. În ansamblu, avem vreme bună și temperaturi potrivite pentru acest moment al anului.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, norii apar destul de rar și o să avem vreme frumoasă și un vânt ceva mai insistent în zona Moldovei. Temperaturile, la fel ca ieri, se opresc pe la 8 grade Celsius.

În nordul Moldovei și în Bucovina, atmosfera se menține însorită toată ziua, dar vântul are unele intensificări. Este frig, acum, dimineață și s-ar putea să apară un pic de ceață pe la câmpie, iar pe la amiază se ating în jur de 7...8 grade Celsius.

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș, avem o dimineață rece, cu ceață în unele zone. Apoi se arată soarele, atmosfera devine destul de plăcută după prânz și maximele ajung pe la 8...9 grade Celsius.

În ținuturile vestice găsim vreme frumoasă, nori putini și un vânt mai intens în sudul Banatului. Se face un pic mai cald decât ieri și temperaturile urcă până la 11...12 grade Celsius. La noapte vor fi în jur de 2...3 grade Celsius.

Soare și vreme bună avem și în zona Transilvaniei, dar după ce se risipește ceața matinală. Este frig la începutul zilei, mai ales în depresiuni, pe unde o să avem cel mult 3 grade Celsius la orele prânzului. În vestul provinciei va fi mai bine și se vor atinge 7...8 grade Celsius.

În Oltenia ne așteaptă o zi cam mohorâtă, cu înnorări persistente, dar fără ploi. Apare puțin și soarele printre nori, iar temperaturile se mențin în limitele normale.

În schimb, în ținuturile sudice, găsim atmosferă plăcută, soare în cea mai mare parte a zilei și maxime cu un grad...două peste cele înregistrate ieri.

Vremea în București

Și în București avem vreme frumoasă, soare, câțiva nori și vânt domol. Maxima ajunge pe la 10 grade Celsius. La noapte vor fi -2 grade Celsius la marginea orașului și 1 grad Celsius în zona centrală, iar spre dimineață s-ar putea să apară ceața.

Vremea la munte

La munte se mai încălzește puțin și o să avem vreme bună aproape peste tot. Doar în masivele sud-vestice se înnorează din când în când, dar nu o să plouă, iar dimineața, pe vai și în depresiuni, vor fi condiții de ceață. În rest, avem atmosferă însorită și un vânt mai insistent în Munții Banatului și în zona Carpaților Meridionali.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62226326
Vreme frumoasă și temperaturi normale pentru luna noiembrie. Care este prognoza în zilele viitoare

Astăzi avem temperaturi normale pentru luna noiembrie. În sudul și în estul țării vremea va fi schimbătoare, e posibil să plouă slab sau să burnițeze.

62215577
Vremea azi, 23 noiembrie. Atmosferă destul de însorită în vest și în nord-vest

Ziua de marți ne aduce o răcire a vremii. Atmosferă destul de însorită în vest şi în nord-vest, mulţi nori şi precipitaţii slabe în celelalte zone.

62216968
Vremea astăzi, 22 noiembrie. Vreme caldă și frumoasă în țară, iar maximele vor atinge 15 grade

Vremea astăzi, 22 noiembrie. Astăzi vremea rămâne caldă în sud și în sud-est, pe unde vor fi maxime de 15 grade. De mâine se răcește peste tot și temperaturile ajung la valori normale pentru această perioadă.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.