Vremea azi, 22 septembrie. Se înregistrează temperaturi scăzute și înnorări şi ploi în vest

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de joi ne aduce înnorări şi ploi în vest, în nord şi în centru. La altitudini mari avem ninsori sau lapoviţă şi doar prin sud găsim vreme ceva mai bună.

Maximele pleacă de la 10...11 grade în depresiuni şi se opresc la 19...20 de grade în sudul României.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim atmosferă însorită în prima parte a zilei, însă mai apoi se adună norii şi o să vină o aversă, două. Vântul are unele intensificări, iar temperaturile rămân modeste şi se opresc la 19...20 de grade.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem o zi de rece, cu soare, vânt activă, dar şi câteva serii de averse zgomotoase după-amiază şi seara. Ploile vin pe spaţii mici, iar maximele se menţin la valorile de ieri şi vor fi cel mult 18 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina,
atmosfera se menţine închisă toată ziua. O să vină câteva reprize de ploi slabe, se intensifică şi vântul, iar temperaturile, mult mai scăzute decât ar fi normal, se opresc la 15 grade.

Citește și
ninsoare
Vremea azi, 20 septembrie. Temperaturile scad, iar la munte ninge
Avertismentul lui Warren Buffett cu privire la inteligența artificială. Ce a prezis mogulul investițiilor

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş urmează încă o zi mohorâtă şi rece. O să plouă trecător şi nu vor fi mai mult de 15 grade în zona Satu Mare. La noapte continuă să plouă, iar în Maramureş se va forma ceaţa.

Foarte frig va fi şi în ţinuturile vestice. La amiază se vor înregistra doar 16 grade, cerul rămâne acoperit de nori şi o să plouă mai ales pe timpul zilei. La noapte norii se mai risipesc, dar se lasă ceaţă.

Şi în Transilvania avem vreme tare neplăcută, înnorări persistente, ploi, dar şi ninsori şi lapoviţă la altitudini de peste 1600 de metri. Maximele se opresc la 15 grade în zona Alba Iulia. Mai vin ceva ploi şi pe timpul nopţii, iar în depresiuni sunt condiţii de brumă.

În Oltenia găsim vreme schimbătoare, cu scurte momente însorite şi câteva averse trecătoare mai târziu. În zonele înalte de munte ninge sau cade lapoviţă, iar maximele se opresc la 19...20 de grade.

Şi în sudul ţării vor fi perioade cu soare, dar în a doua parte a zilei vin şi câteva reprize de ploaie, îndeosebi în zonele mai înalte. Maximele se menţin la valorile de miercrui şi nu vor trece de 20 de grade, prin Lunca Dunării.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti soarele se arată trecător şi rămânem tot cu vremea rece. Vor fi cel mult 19 grade, din când în când se porneşte şi vântul, iar după-amiază o să vină câteva averse slabe, cu tunete şi fulgere. La noapte vor fi 9 grade în centru şi 7 grade în cartierele de la marginea oraşului.

Vremea la Munte

 

La munte cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei. Va fi în continuare foarte frig şi o să plouă trecător în majoritatea masivelor. Vântul agită atmosfera la altitudini mari, pe unde o să ningă sau o să cadă lapoviţă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru: Dan Șucu, contract pe 5 ani pentru Mircea Lucescu la Rapid: "Avem garanția că plecăm pe un drum bun"
Lovitură de teatru: Dan Șucu, contract pe 5 ani pentru Mircea Lucescu la Rapid: "Avem garanția că plecăm pe un drum bun"
Citește și...
Vremea azi, 21 septembrie. Prognoza meteo pentru București și restul țării
Vremea azi, 21 septembrie. Prognoza meteo pentru București și restul țării

Vremea se menține rece. O să plouă în jumătatea nordică a ţării, iar pe partea sudică vor fi ceva averse în a doua parte a zilei. Maximele pleacă de la 12 grade în depresiuni şi se opresc la 20 de grade în sudul României.

Vremea azi, 20 septembrie. Temperaturile scad, iar la munte ninge
Vremea azi, 20 septembrie. Temperaturile scad, iar la munte ninge

Ziua de marți aduce atmosferă închisă şi ploi în zona intracarpatică şi la munte, dar şi lapoviţă şi ninsoare la altitudini mari. În rest, vremea este destul de bună şi maxime de la 10 grade în Transilvania, până la 22 de grade în Lunca Dunării.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii nu au vești deloc bune
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii nu au vești deloc bune

Meteorologii au transmis, luni, prognoza meteo pentru perioada 19 septembrie - 2 octombrie.  

Recomandări
Grindina face ravagii în mai multe zone din ţară. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. FOTO&VIDEO
Grindina face ravagii în mai multe zone din ţară. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. FOTO&VIDEO

Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate.

Medici, ingineri și arhitecţi şi-au găsit rostul şi liniştea în corul Anastasios, la Mănăstirea Mihai Vodă
Medici, ingineri și arhitecţi şi-au găsit rostul şi liniştea în corul Anastasios, la Mănăstirea Mihai Vodă

„Oamenii sunt lumină”, partea I. Ne bucurăm atunci când descoperim semeni care dau de la ei, dăruiesc din timpul lor şi îi ajută pe alţii, înţeleg sensul cuvintelor empatie şi împreună.

Românii plecați în Grecia de Paște au trăit cu emoție noaptea Învierii. După slujbă, au dus Lumina Sfântă... la restaurant
Românii plecați în Grecia de Paște au trăit cu emoție noaptea Învierii. După slujbă, au dus Lumina Sfântă... la restaurant

Noaptea Învierii a fost trăită cu emoție și de românii plecați în Grecia de Paște. Doar în Thassos, sunt peste 10.000. Lumina Sfântă a ajuns și acolo, dar cu întârziere.