Turiștii au luat cu asalt Transalpina. Ce vor putea face în weekendul de Rusalii

×
Publicitate

Transalpina rămâne o destinație de vis pentru turiști și în această vacanță de Rusalii. Încă de vineri, iubitorii muntelui au plecat în drumeții, chiar dacă la peste 1.700 de metri altitudine vântul a suflat cu putere.

Oamenii au descoperit încă zăpadă și mâncare bună la stâna unor ciobani, iar peisajul i-a încântat peste măsură.

În vârful muntelui există încă zăpadă din belșug pe marginea drumului. Ultima dată a nins acum două zile, iar azi temperaturile nu au trecut de zece grade.

Turist: „Vremea ar fi frumoasă, dacă nu ar bate vântul totul ar fi ok, dar cuii i place muntele e frumos pe orice vreme.”

Mulți dintre cei porniți în călătorie s-au oprit pentru o gustare caldă și la stâna de pe Transalpina, pe care ciobanii au transformat-o în timpul verii în popas turistic. Este amenajat aici și un mic muzeu, menit să le arate oaspeților cum era odinioară viață ciobanilor.

Dacă ciobanii sunt la stână, sunt nelipsiți câinii și magarusii.

La stână, oaspeții sunt așteptați cu tot felul de bunătăți tradiționale, mai ales că se anunță un week-end extrem de aglomerat.

Mărioara Babu, băcița pe Transalpina: „Cea mai aglomerată perioadă pe Transalpina e de Sfânta Marie și Rusaliile, de zece ani de când fac lucrul asta niciun weekend nu a fost mai agloemerat ca de rusalii sau sfânta Maria.”

Turiștii sunt așteptați și la pensiunile din Rânca, unde cabanierii au luat măsuri speciale pentru a respectă distanțarea socială impusă în această perioada.

Constantin Pănescu, proprietar pensiune: „Căbănuțele vor avea proprietarii și prietenii la un grătar, așa cum se practică la noi în Rânca.”

Circulația pe Transalpina este interzisă în timpul nopții, din cauza pericolelor, așa că, dacă porniți la drum, este bine să vă calculați bine timpul de deplasare pentru a nu avea surprize care să va strice călătoria.

Articol recomandat de sport.ro
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Citește și...
62129468
Vlad Ţepeş și-a pus mască și a deschis porţile Castelului de la Bran după trei luni

După trei luni de linişte, Vlad Ţepeş a deschis din nou porţile Castelului de la Bran şi primeşte de vineri vizitatori.

62126162
Peste 10.000 de turiști sunt așteptați pe litoral în vacanța de Rusalii. Cum s-au pregătit hotelurile

Deocamdată, peste 10.000 de turiști sunt așteptați să ajungă pe litoral în scurta vacanță de Rusalii.

62129248
Conceptul de all inclusive se schimbă în Bulgaria. Cu ce a fost înlocuit bufetul suedez

Românii s-au relaxat în faţa pandemiei, îşi doresc să călătorească însă vor fi foarte preocupaţi de siguranţă, motiv pentru care bulgarii au adaptat conceptul de all-inclusive, potrivit unei agenţii specializate în vacanţe pe litoral în Bulgaria şi Grecia

Recomandări
Agerpres pensionari
Pensiile ar putea crește în două etape în 2027. Cifra luată în calcul momentan la Ministerul Muncii

Anul viitor ar putea aduce schimbări importante pentru vârstnici. Pe baza unor calcule intermediare, ministrul Muncii estimează că pensiile ar putea crește cu aproximativ 7%. 

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.