Cum ajungi

Accesul în Parcul Tineretului se poate face prin intrările dinspre Calea Șerban Vodă, Șoseaua Olteniței, Calea Văcărești, Bulevardul Tineretului.

Cea mai simplă variantă este metroul M2. Cobori la stația Tineretului, aflată chiar lângă parc. Dacă vii de pe liniile M1 sau M3, schimbi spre M2 și cobori la Tineretului. Alternativ, poți coborî la Eroii Revoluției sau Constantin Brâncoveanu, pentru celalalte intrări ale parcului.

Istoric

Parcul Tineretului din București a fost realizat între anii 1965 și 1974 și a fost unul dintre cele mai mari proiecte de amenajare peisagistică din capitală.

Proiectul a fost conceput de arhitectul peisagist Valentin Donose (1929–2017), autorul multor spații verzi importante realizate în București în perioada 1958–1992. Suprafața parcului este de aproximativ 80 de hectare, iar terenul a fost unul cu multe particularități de relief și cu diferențe de nivel de aproximativ 20 de metri, lucru care a constituit o provocare.

Citește și
Orașul din Franța care pare scos din basme. De ce Colmar îi fascinează pe turiștii care îl descoperă

Înainte de amenajare, zona era cunoscută sub numele de Valea Plângerii – Cocioc și era o mare groapă de gunoi menajer și industrial, cu grămezi care ajungeau până la 12–14 metri înălțime. Terenul era afectat de mlaștini, bălți și soluri puternic contaminate, iar în apropiere existau cocioabe și zone insalubre. Din cauza poluării ridicate, foarte puține plante reușeau să se dezvolte în mod natural.

Transformarea terenului într-un parc a fost anevoioasă și a fost nevoie de lucrări complexe de nivelare și ecologizare.

Depozitarea gunoiului a fost oprită, s-au realizat foraje, iar cantități foarte mari de pământ au fost mutate pentru stabilizarea și modelarea terenului, conform b365.

Aproximativ 500.000 de metri cubi de mâl au fost excavați pentru amenajarea lacului din parc, iar alți 500.000 de metri cubi de pământ au fost aduși pentru umpluturi și nivelări.

Zeci de utilaje grele și numeroase echipe de muncitori au lucrat luni întregi pentru finalizarea proiectului.

Planul inițial al parcului a inclus lacul, poduri, pasarele, terenuri de sport, spații de joacă, zone decorative cu cascade și bazine, precum și zone pentru agrement, restaurante și debarcadere. A fost una dintre cele mai ample transformări urbane realizate în București în acea perioadă.

Valentin Donose, fondator al Facultății de Arhitectură Peisageră din București și unul dintre cei mai importanți arhitecți peisagiști români, a contribuit decisiv la dezvoltarea sistemului de spații verzi al capitalei. Tot el a realizat Grădinile Palatului Parlamentului și grădinile terasate, în 1992.

„Teritoriul de la poalele Dealului Crematoriului, în suprafață de 80-100 ha, a făcut obiectul preocupărilor Municipalității începând cu perioada imediat următoare Primul Război Mondial. Vreme de câteva zeci de ani a fost folosit drept groapă de gunoi pentru resturi menajere și industriale. Terenul reprezenta o buclă mai veche a Dâmboviței, care a săpat malul spre Cimitirul Bellu, colmatata cu timpul, iar după regularizarea Dâmboviței (realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea) rămasă ca o baltă închisă, alimentată din pânza freatică ce avea direcția de scurgere spre Dâmbovița venind dinspre cimitire”, a declarat arhitectul Valentin Donose.

Și în ziua de astăzi, Parcul Tineretului rămâne una dintre cele mai importante realizări ale sale și locul în care mii de bucureșteni vin pentru o gură de aer proaspăt în mijlocul Capitalei.

Descrierea parcului

Parcul Tineretului este unul dintre cele mai mari parcuri din București. Se află în sectorul 4 și se poate ajunge foarte ușor cu metroul, pe magistrala M2.

În parc se găsesc alei largi, spații verzi extinse, zone pentru plimbare, piste pentru biciclete și spații dedicate activităților sportive. Există terenuri de fotbal, baschet și atletism, locuri de joacă pentru copii, un skatepark și zone destinate relaxării. La intrarea dinspre Bulevardul Gheorghe Șincai funcționează și un centru de închiriere biciclete.

Un element central al parcului este Lacul Tineretului, care are o suprafață de aproximativ 13 hectare și este alimentat natural prin pânza freatică. Lacul este înconjurat de alei și piste pentru biciclete, iar accesul spre mal se face prin scări amplasate în mai multe puncte. Pe lac există poduri și podețe și de aici poți vedea diverse specii de păsări și animale acvatice.

În interiorul parcului se află Complexul Sportiv Național „Sala Polivalentă”, inaugurat în 1974, cu o capacitate de aproximativ 5.300 de locuri, folosit pentru competiții sportive, concerte și alte evenimente.

De asemenea, în parc se află Crematoriul Cenușa, construit în 1928 și declarat monument istoric. Alte zone de interes includ Orășelul Copiilor, Daimon Social Club, Cafeneaua Actorilor și spații de agrement situate pe malul lacului.

Parcul este mărginit în partea de sud-vest de Cimitirul Bellu și se află în apropierea unor obiective precum Palatul Național al Copiilor și Parcul Lumea Copiilor.

Remodernizarea parcului

În februarie 2024, lucrările de reabilitare a podului care leagă Sala Polivalentă de Parcul Tineretului erau în desfășurare. Proiectul a fost realizat de Primăria Municipiului București prin Trustul de Clădiri Metropolitane. Podul, construit în anul 1974, nu fusese reparat până la începerea acestor lucrări și ajunsese într-o stare avansată de degradare.

Pe 21 februarie 2024, Trustul de Clădiri Metropolitane a anunțat finalizarea etapei de turnare a plăcii de suprabetonare pentru unul dintre tablierele podului, etapă importantă în procesul de consolidare și refacere a structurii. Lucrările au fost demarate după aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați de către Consiliul General al Municipiului București în septembrie 2022.

Reablitarea principalului pod a costat în jur de 5,8 milioane de lei.

Totodată, în vara anului trecut au avut loc reparații la lacul din Parcul Tineretului. În noiembrie 2025, APNB a organizat o nouă acțiune de reînsământare a pajiștii de pe malul Lacului Tinereului.