Descoperire uimitoare pe o plajă din Scoția. Un elev a găsit epava unei nave dispărute acum 250 de ani. VIDEO
Un elev aflat la alergat pe o plajă izolată din Scoția a descoperit resturile unei vechi corăbii de lemn, stârnind interesul arheologilor și al comunității locale, dornici să afle povestea epavei ascunse de secole.
Printr-o combinaţie de tehnologie avansată şi cercetare comunitară, arheologii au ajuns la un răspuns. Miercuri, s-a anunţat că epava este, cu mare probabilitate, Earl of Chatham, o navă de război din secolul XVIII care a luptat în Războiul de Independenţă al Americii, înainte de a fi transformată într-o navă de vânătoare de balene în Arctica — şi apoi pierdută într-o furtună.
„Aş spune că a fost o navă norocoasă, ceea ce poate părea ciudat de spus despre o navă naufragiată”, a declarat Ben Saunders, arheolog marin senior la Wessex Archaeology, o organizaţie caritabilă care a sprijinit cercetătorii locali în desfăşurarea investigaţiei.
„Cred că dacă ar fi fost descoperită în altă parte, probabil că nu ar fi beneficiat de acel impuls comunitar, de acea dorinţă de a recupera şi studia epava, şi nici de acel spirit colectiv care a existat aici”, a adăugat el.
Epava a fost descoperită în februarie 2024
Epava a fost descoperită în februarie 2024, după ce o furtună a îndepărtat nisipul care o acoperea pe plaja Sanday, una dintre insulele Orkney, situate la nord de Scoţia.
Descoperirea a trezit interesul insulei, care numără doar 500 de locuitori, a căror istorie este strâns legată de mare şi pericolele ei. În jur de 270 de naufragii au fost înregistrate în apropierea acestei insule de 50 km încă din secolul al XV-lea.
Fermierii locali şi-au folosit tractoarele şi remorcile
Fermierii locali şi-au folosit tractoarele şi remorcile pentru a transporta cele 12 tone de lemn de stejar de pe plajă, iar apoi cercetătorii comunitari au început munca de identificare.
„A fost o experienţă minunată şi s-a simţit o energie foarte pozitivă în rândul comunităţii – toţi au pus umărul ca să o recuperăm”, a spus Sylvia Thorne, una dintre cercetătoarele locale. „Tot mai mulţi oameni se interesează de ea şi devin adevăraţi experţi.”
Dendrocronologia — ştiinţa care datează lemnul în funcţie de inelele copacilor — a arătat că materialul provine din sudul Angliei şi datează din mijlocul secolului al XVIII-lea. A fost un noroc, a spus Saunders, deoarece acea perioadă coincide cu momentul în care birocraţia britanică a început să funcţioneze mai riguros, lăsând în urmă înregistrări detaliate.
„Asta ne-a permis să cercetăm arhivele cu naufragii din Orkney”, a explicat el. „Procesul devine unul de eliminare.
Eliminăm navele de origine nord-europeană, cele prea mici sau cele care operau din nordul Angliei şi rămânem cu două-trei opţiuni… iar Earl of Chatham este ultima rămasă.”
Ce au arătat cercetările ulterioare
Cercetările ulterioare au arătat că, înainte de a fi Earl of Chatham, nava fusese HMS Hind, o fregată a Marinei Regale Britanice cu 24 de tunuri, construită în 1749 la Chichester, pe coasta de sud a Angliei.
Cariera sa militară a inclus participarea la expansiunea — şi mai apoi la restrângerea — Imperiului Britanic. A contribuit la cucerirea Canadei de la francezi în timpul asediilor de la Louisbourg şi Quebec, în anii 1750, iar în anii 1770 a escortat convoaie maritime în timpul încercării eşuate a Marii Britanii de a-şi păstra coloniile americane.
Nava a fost folosită pentru vânătoarea de balene
Vândută de marină în 1784 şi rebotezată, nava a fost folosită apoi pentru vânătoarea de balene în apele reci ale Groenlandei.
Uleiul de balenă era un combustibil esenţial în Revoluţia Industrială, fiind folosit pentru ungerea mecanismelor, înmuierea textilelor şi iluminarea străzilor.
Un an mai târziu, în drumul spre zonele de vânătoare, nava s-a scufundat din cauza vremii nefavorabile în apropiere de Sanday. Toţi cei 56 de membri ai echipajului au supravieţuit — încă un motiv pentru care, spune Saunders, poate fi considerată o navă norocoasă.
Lemnul epavei este păstrat într-un bazin cu apă dulce la Centrul de Patrimoniu Sanday, în timp ce se discută planuri pentru o eventuală expunere permanentă.
Saunders a declarat că acest proiect este un model de implicare a comunităţii în arheologie.
„Comunitatea a fost extrem de entuziastă, dornică să afle lucruri şi să înveţe, şi sunt foarte mândri de ce au reuşit. Datorită lor a fost descoperită, datorită lor a fost recuperată, stabilizată şi protejată”, a spus el.
Pentru localnici, este o legătură vie cu trecutul maritim al insulei – şi poate şi cu viitorul. Descoperirea epavelor îngropate ar putea deveni mai frecventă, pe măsură ce schimbările climatice modifică tiparele vânturilor din jurul Marii Britanii şi transformă linia de coastă.
„Cel mai important lucru pe care l-am învăţat din acest proiect e cât de prezent este trecutul aici, în Sanday – fie vizibil, fie chiar sub picioarele noastre”, a spus Ruth Peace, o altă cercetătoare comunitară.
