Spectacolul "WANTED", de la Timișoara. Artiștii au îmbinat teatrul cu acrobațiile

×
Publicitate

Vorbim tot despre sport, dar care s-a îmbinat frumos luni seara cu teatrul și creațiile video.

Un astfel de spectacol au oferit, în aer liber, la Timișoara, doi artiști din Italia. Actorii nu au renunțat doar la tradiționala sală. Ei au înlocuit și scena cu un mare ecran, pe care au plutit.

Piaţa Victoriei din Timişoara s-a transformat  într-o imensă scenă. Artiştii, care fac parte dintr-o trupă de teatru din Italia, au cucerit publicul de la înălţime.

Unii dintre spectatori au avut norocul să contribuie la actul artistic. Artiştii - doi fraţi - spun că, deşi se antrenează intens pentru că totul să iasă perfect, au emoţii de fiecare dată când apar în fatza oamenilor.

Luca Piallini: "Audiența este foarte, foarte importantă. Noi simţim energia în acest oraş special pe care îl iubim mult."

Andrea Piallini: "Simt că plutesc acolo. Noi ne antrenăm foarte mult."

Spectacolul, intitulat "WANTED" îmbină teatrul, acrobaţiile şi creaţiile video.

Până duminică, Timişoara va găzdui mai multe spectacole - atât în săli, cât şi în aer liber - în pieţe sau parcuri. Festivalul de teatru face parte dintr-o serie de evenimente menite să promoveze oraşul de pe Bega, care în 2021 va fi Capitala Culturală Europeană.

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61958279
S-a trezit cu doi mistreți în grădină. Pățania unui bărbat din Bistrița. VIDEO

Un bărbat care locuiește la periferia orașului Bistrița a avut parte de o sperietură zdravănă, luni, când s-a trezit cu doi porci mistreți în grădina casei.

61958200
Vanilia devine tot mai scumpă. Mai preţioasă ca argintul, producţia de mirodenie a scăzut dramatic

Cu aproape 600 de dolari pe kg, vanilia este în prezent mai preţioasă ca argintul, situaţie care le creează probleme majore cofetarilor, producătorilor de îngheţată, dar şi celor din industria cosmetică.

61958097
Românii, nepăsători față de natură. Sute de kilograme de gunoaie, strânse dintr-o pădure

Primăria municipiului Iași a anunțat pe rețelele de socializare că 11 voluntari au reușit să strângă în doar 3 ore de curățenie o cantitate foarte mare de gunoaie dintr-o pădure.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.