Sindicatul Europol: Încă un polițist a murit de Covid-19. Numărul celor infectați a depășit 5.000

62151009
StirilePROTV

Un poliţist de la IPJ Gorj, diagnosticat cu COVID-19, a murit duminică seară, anunţă Sindicatul Europol, care afirmă că numărul poliţiştilor infectaţi a depăşit 5000 de cazuri din totalul de aproximativ 70.000 de cadre care sunt în stradă.

Ei cer ministrului de Interne Marcel Vela testarea acestora subliniind că ei nu beneficiază nici de ”stimulentul de risc” aplicat în cazul personalului din sănătate, din asistenţă socială sau al cadrelor didactice

”Abia doar ce a fost condus pe ultimul drum colegul nostru de la Braşov, că un alt coleg, Cristian Zanfira din cadrul IPJ Gorj a fost răpus de Covid în această seară. În urma sa a rămas o soţie sfâşiată de durere şi doi copii de numai câţiva anişori. Este dovada clară că poliţiştii, prin natura misiunilor pe care le desfăşoară, sunt printre cei mai expuşi la infectarea cu SARS COV2”, precizează sindicaliştii.

Ei acuză MAI că evită să prezinte public motivul pentru care refuză testarea celor aflaţi în prima linie, în condiţiile în care numărul celor infectaţi a depăşit 5000 de cazuri din totalul de aproximativ 70.000 de cadre care sunt in stradă.

 

Se cere testarea tuturor polițiștilor

 

”Mai mult decât atât, pe lângă gradul mare de expunere, poliţiştii nici nu au fost luaţi în seamă pentru acordarea ”stimulentului de risc” alături de celelalte categorii nominalizate până în prezent, personalul din sănătate, din asistenţă socială sau cadrele didactice. Domnule ministru Vela, câţi poliţişti trebuie să mai ucidă acest virus să luaţi decizia testării? Câte familii vor mai trebui să-şi plângă morţii pentru ca MAI să conştientizeze importanţa testării poliţiştilor? Lipsa de reacţie de care daţi dovadă, vă face autorul moral al morţii al fiecărei pierderi pe care o suferim din rândul cadrelor MAI”, afirmă reprezentanţii sindicatului.

Ei consideră că acum, mai mult ca oricând, ministrul nu trebuie decât să arate că este responsabil şi să dispună de îndată testarea poliţiştilor, care sunt zilnic în stradă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62157447
Zeci de persoane amendate și avertizate la protestul din Piața Victoriei împotriva măsurilor anti-Covid

Peste 40 de persoane au fost amendate duminică la protestul din Piața Victoriei împotriva noilor măsuri luate de autorități împotriva răspândirii Covid-19.

62157419
Speriați de restricții, românii au luat cu asalt magazinele și farmaciile. ”Nu se știe ce vremuri vin”

Speriați că de luni magazinele se vor închide mai devreme iar piețele se închid la interior, oamenii au ieșit duminică în număr mare la cumpărături.

62157420
Creștinii, în pelerinaj la Sfântul Nectarie pentru praznicul Sfinților Mihail și Gavril: „Să fie pace, să treacă Covidul”

Ziua de 8 noiembrie se mai numește în popor și „Vara Arhanghelilor" pentru vremea deosebit de caldă, iar la București chiar așa a fost: o zi neașteptat de frumoasă pentru ultima lună de toamnă.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.