Zeci de persoane amendate și avertizate la protestul din Piața Victoriei împotriva măsurilor anti-Covid

62157447

Peste 40 de persoane au fost amendate duminică la protestul din Piața Victoriei împotriva noilor măsuri luate de autorități împotriva răspândirii Covid-19.

 

”În conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt permise, cu participarea a maximum 100 de persoane. Echipele de dialog ale Jandarmeriei Capitalei au discutat cu organizatorii și cu persoanele prezente, pentru a le aduce la cunoștință prevederile legale și măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestor prevederi”, a transmis Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

”De asemenea, atragem atenția asupra folosirii aparatelor de zbor fără pilot, denumite generic "drone", deasupra spațiilor publice. O persoană a fost surprinsă folosind un astfel de aparat în Piața Victoriei, fiind sancționată contravențional pentru această faptă”, a precizat Jandarmeria.

 

Amenzi de 7.000 de lei

 

”Până în prezent, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19 și 29 de persoane au fost avertizate. În continuare, sunt desfășurate activități specifice de identificare și sancționare și a altor persoane care au încălcat prevederile legii”, a comunicat instituția.

”Scopul nostru nu este acela de a sancționa, ci acela de a limita răspândirea virusului. Pentru sănătatea dumneavoastră și protecția celorlalți cetățeni, vă recomandăm să respectați măsurile de protecție sanitară. Sănătatea și siguranța dumneavoastră sunt prioritatea noastră!”, se încheie comunicatul Jandarmeriei București

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62157419
Speriați de restricții, românii au luat cu asalt magazinele și farmaciile. ”Nu se știe ce vremuri vin”

Speriați că de luni magazinele se vor închide mai devreme iar piețele se închid la interior, oamenii au ieșit duminică în număr mare la cumpărături.

62157420
Creștinii, în pelerinaj la Sfântul Nectarie pentru praznicul Sfinților Mihail și Gavril: „Să fie pace, să treacă Covidul”

Ziua de 8 noiembrie se mai numește în popor și „Vara Arhanghelilor" pentru vremea deosebit de caldă, iar la București chiar așa a fost: o zi neașteptat de frumoasă pentru ultima lună de toamnă.

62151045
Cum s-au adaptat piețele din București și din țară pentru a rămâne deschise de luni

Cu o zi înainte ca piețele acoperite să se închidă, din cauza pandemiei, cumpărătorii s-au grăbit să-și facă provizii de tot felul, iar administratorii caută soluții să-i lase pe producători să-și vandă totuși recolta de toamna.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.