Sfârşitul postului a dat tonul nunţilor în România!

60139589
Shutterstock

Mii de cupluri fericite s-au grăbit la primărie sau la biserică.

Sunt şi miri care lucrează în străinătate, dar tot acasă au vrut să se cunune. Şi-au luat concediu şi au venit în ţară, ca să spună "da". Sunt tineri pentru care 16 august va fi cea mai fericită zi din viaţa lor.

La oficiul stării civile din Iaşi, peste 100 de perechi aşteptau emoţionate să le vină rândul să-şi semneze certificatul de căsătorie. Mai mult de jumătate dintre fericiţii miri muncesc în ţări străine şi au venit acasă pentru o nuntă românească.

Alexandru şi Raluca locuiesc în Italia, dar nu au vrut să se cunune acolo. S-au pregătit să spună DA în limba română. Mirele poartă un costum italian, pe care l-a găsit la reduceri. Dincolo de uşi, stau nerăbdătoare alte cupluri, cu alai cu tot.

Şi la Cluj au fost astăzi cununii pe bandă rulantă. Nu mai puţin de 80 de perechi s-au luat cu acte. Raluca şi Gelu muncesc tot în Spania. Ea este menajeră, iar el, constructor. De 5 ani strâng bani pentru ziua cea mare. Şi-au cumpărat ţinute asortate, ca să fie cei mai eleganţi miri.

Nici Bucureştiul nu s-a lăsat însă mai prejos. Numai la Primăria sectorului doi, aproape 200 de tineri şi-au programat cununia în acest sfârşit de săptămână.

În toate sectoarele din Bucureşti, ofiţerii stării civile au avut astăzi program prelungit. Şi mâine vor lucra la fel de mult.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
60139575
Femeile ies în stradă. Ca poliţiste!
Vor să se impună prin ambiţie şi muncă. Aproape a zecea parte dintre agenţii care îşi desfăşoară munca în stradă şi intervin în regim de urgenţă sunt femei.
60139574
Malformaţiile cardiace netratate la timp, un calvar
Cu cât ajung mai târziu la doctor, cu atât numărul intervenţiilor chirurgicale la care sunt supuşi creşte.
60139578
Psihologii se tehnologizează: fac terapie pe messenger
Dacă nu mergem noi la psiholog, vine psihologul la noi. Au apărut medici de specialitate care dau consultaţii şi online, pentru pacienţii prea ocupaţi sau care se jenează de o discuţie faţă în faţă cu psihologul.