Pensii 2022. Cât te costă să îți cumperi 6 ani de vechime în muncă

×
Publicitate

De la un an la altul, tot mai mulți români își plătesc vechimea în muncă. Sunt deja peste 14.000 de persoane care au vrut să se asigure că pot să iasă la pensie fără să piardă bani.

Intră în această categorie în special oameni care au lucrat în străinătate, la negru.

Bradu Negreanu a fost asistent medical și cercetător în România până în 2008, când s-a mutat în străinătate cu familia.

Bradu Negreanu, român stabilit în străinătate: „Am avut 13 ani de contribuții, după aceea am plecat în străinătate, contribui acolo, dar aș dori să am și pensia din România. Mai trebuie doi, dar nu mă mulțumesc cu pensia minimă.”

La fel ca Bradu Negreanu, cei interesați pot plăti contribuții la pensie între o lună și șase ani.

Contribuțiile sunt la nivelul salariului minim brut pe economie, de 2.550 de lei, ceea ce înseamnă că oamenii dau lunar câte 638 de lei. Pentru 6 ani vor achita aproape 46.000 de lei.

Pensie

 

Autoritățile nu au impus însă un plafon maxim, așa ca sunt și persoane care s-au angajat să vireze sume mai mari, în speranța că vor avea o pensie buna.

Femeie: „Am dorit să am o cotizaţie un pic mai mare, eu am un contract de colaborare, dar pe lângă contractual de colaborare , am dorit să mai am altceva în plus.”

Mare parte dintre cei care își plătesc anii lipsă sunt români care lucrează în străinătate sau chiar s-au stabilit în ţări ca Germania, Italia, Marea Britanie, Australia, Canada ori Statele Unite. Cele mai multe solicitări sunt pentru începutul anilor 2000.

Pensie

 

Alina Frățică, șef Serviciu și Contribuții Sociale: „Au început să vină foarte mulți din străinătate. Procedura fiind și simplificată pentru că unii dintre ei nu mai aveau acte de identitate și atunci. În momentul acesta se acceptă și pașaportul sau permisul de ședere. Nu trebui să aibă neapărat domiciliul sau reședința în România ca să își încheie un anumit contract de asigurare.”

Potrivit datelor de la Casa de Pensii, din anul 2020 și până în prezent, peste 14.300 de români și-au cumpărat vechime în muncă, iar la bugetul statului s-au strâns aproximativ 150 de milioane de lei. Numai la casa de pensii a municipiului București, zilnic vin între 5 și 10 persoane, iar în total au fost încheiate aproape 2.000 de contracte, iar valoarea încasărilor se ridică la suma de aproape 23 de milioane de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Soluțiile găsite de români după scumpirile la alimente. O femeie reușește să economisească 300 de lei lunar pe mâncare

Alimentele din ce în ce mai scumpe îi determină pe români să își facă strategii de economisire. Cei care pot, și-au mărit gospodăriile și cresc mai multe animale și păsări, ca să treacă mai puțin pe la magazine.

Ucrainenii care s-au refugiat la noi în țară pot avea acces la servicii medicale prin aplicația Apel 112

Ucrainenii care s-au refugiat la noi în țară au nevoie nu doar de adăpost și hrană, ci și de servicii medicale. Oamenii află cum pot ajunge la un medic și cu ajutorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Al nouălea an în care România luminează clădirile în albastru pentru Ziua Internațională a Conștientizării Autismului

Zeci de clădiri din țară au fost luminate, sâmbătă seara, cu albastru, simbolul Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului. Este al nouălea an consecutiv în care țara noastră se alătură evenimentului.  

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.