Mii de credinciosi si sute de preoti au participat la pelerinajul de Florii din Bucuresti

×
Publicitate

Mii de credinciosi si sute de preoti au participat, sambata, la pelerinajul de Florii din Capitala. Cu aceasta ocazie a fost oficiata prima slujba la locul unde se construieste Catedrala Mantuirii Neamului.

Aproximativ 3.000 de credinciosi, dar si in jur de 700 de preoti s-au adunat, sambata, in jurul platformei de beton, inalta de patru metri, ce constituie nivelul zero al Catedralei Mantuirii Neamului, pentru a asista la slujba ce a precedat pelerinajul de Florii catre Patriarhie.

Pe aceasta platforma, a fost improvizat un altar, de unde au slujit Patriarhul Daniel si episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor Varsanufie Prahoveanul, inconjurati de un sobor de 12 preoti si diaconi.

Doua cruci mari din crizanteme albe, cu postament din crengi de brad, au fost puse de-o parte si de alta a altarului improvizat. Multimea de credinciosi a venit cu ramuri de salcie si finic, cu flori si, cativa, cu icoane, spre a fi sfintite.

Oamenii au inceput sa se adune inca de pe la ora 14.00, adapostindu-se de soarele dogoritor, care au apucat, pe sub copaci.  "Sunt de acord cu aceasta constructie, pentru ca eu am credinta in Dumnezeu, si nu in preoti. Chiar daca vorbim probabil de o suma foarte mare, aceasta constructie este facuta sa dureze, si, pentru noi oamenii saraci, care nu il avem decat pe Dumnezeu, catedrala reprezinta speranta, mai ales ca este facuta sa dureze poate sute de ani de acum inainte", a spus o femeie.

O alta enoriasa considera, de asemenea, ca "este bine pentru poporul roman ca se construieste o casa a lui Dumnezeu deosebita", argumentand ca "romanii sunt recunoscuti drept un popor credincios care traieste dupa traditiile credintei ortodoxe".

Cu toate acestea, femeia a criticat opulenta pe care o afiseaza uneori clerul. "Noi, ortodocsii, murim de foame, si ei traiesc in lux, fara sa le pese ca au depus un juramant al saraciei. De-aia multi dintre noi, credinciosii, ne ducem in creierii muntilor, pe la pustnici", a spus aceasta.

pelerinaj

Dupa slujba, Patriarhul Daniel a rostit rugaciunea de multumire pentru lucrarile realizate la infrastructura viitoarei catedrale: 16 metri de constructie in pamant si patru de la nivelul solului, din noiembrie 2010.

Alte multumiri, de aceasta data pentru donatiile pentru Catedrala, au fost exprimate la slujba de la Patriarhie, dupa pelerinaj. Astfel, Patriarhul Daniel a multumit, printre altele, primariilor sectoarelor 1, 2, 3, 5 si 6, punctand apoi ca Primaria Sectorului 4 nu a donat pana acum nimic, dar "are sansa s-o faca".

"Am vrut sa fim acolo sa vada oamenii unde am ajuns cu lucrarile. Poate pana acum nu au dat bani pentru ca nu se vedea lucrarea. Acum pot da, pentru ca se vede", a mai spus PF Daniel, legat de oficierea primei slujbe in locul unde se va inalta Catedrala Mantuirii.

Pelerinajul pana la Patriarhie a fost deschis de toaca, urmata de steaguri bisericesti si Sfanta Cruce, de diaconii cu cadelnite, de preotii impartiti pe protoieriile din Bucuresti si Ilfov, preotii de caritate din Bucuresti, dar si consilierii si vicarii eparhiali si patriarhali.

pelerinaj

In continuarea procesiunii - icoana de mari dimensiuni simbolizand Intrarea Domnului in Ierusalim, pe care anul acesta a adus-o spre sfintire Protoieria Ilfov Sud a fost purtata pe umeri de catre clerici.

Parintele Varsanufie Prahoveanul, a condus procesiunea, pasind in urma icoanei si fiind urmat de Corul Seminarului Teologic Ortodox din Bucuresti, elevii seminaristi si miile de credinciosi cu ramuri de salcie si finic si flori in maini. La Patriarhie, PF Daniel i-a intampinat in alte haine, de culoare verde, explicand ca acestea i-au fost daruite de patriarhul Basarabiei.

El a mai oficiat o scurta slujba, sfintind icoana Intrarii Domnului in Ierusalim, dar si icoanele aduse de enoriasi si mai multe iconite mici pe care pelerinii sa le poata duce acasa. "Iconitele au fost sfintite aici. Nu trebuie luate de preoti sa le dea celor care nu au fost la pelerinaj, ci doar celor prezenti", le-a indicat PF Daniel clericilor care au impartit iconitele.

Intreaga manifestare s-a desfasurat fara incidente, pelerinii deplasandu-se in ordine si nefiind perturbati nici de cersetori, nici de vanzatori ambulanti, obisnuiti ai acestor evenimente, care, de acesta data, nu si-au facut aparitia.

pelerinaj

Constructia Catedralei Neamului a ajuns la nivelul zero

Timp de o ora si jumatate sute de enoriasi si preoti au ascultat slujba oficiata chiar de patriarhul Daniel de pe platforma Catedralei Neamului. Oamenii au admirat si constructia ajunsa pana acum la nivelul zero si care va avea 120 de metri inaltime.

De altfel, dupa ceremonia de sfintire a ramurilor, Patriarhul Daniel a citit o rugaciune de multumire pentru lucrarile ce s-au facut pana acum la Catedrala. De la ora 17, un sobor de preoti a deschis drumul pentru miile de credinciosi care au pornit intr-o procesiune spre Palatul Patriarhal. In tot acest timp, o artera de circulatie a fost blocata.

La Iasi, aproape 1000 de credinciosi au mers pe jos prin centrul orasului in procesiunea de Florii. 100 de copii au cantat in cor tot drumul. Acest eveniment din Sambata lui Lazar aduce aminte de intrarea triumfala a lui Isus in cetatea Ierusalimului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Fotbalistul dorit la FCSB a devenit campion în străinătate! ”Made in Romania” s-a auzit în lumea arabă
FOTO ȘI VIDEO Fotbalistul dorit la FCSB a devenit campion în străinătate! ”Made in Romania” s-a auzit în lumea arabă
Citește și...
România e plină de roșiile din Maroc, dar acestea nu ne sunt exportate direct. Cum ajung, de fapt, la noi

Ambasadorul Marocului în România, Hassan Abouyoub, a declarat, miercuri, că Marocul exportă legume şi fructe de patru miliarde de euro, iar toate produsele sunt testate la plecarea din ţară. 

O fetiță de 1 an și jumătate a fost salvată prin transplant hepatic. Un donator din Iași i-a dăruit o nouă șansă la viață

Dumnezeu a ales ca ea să trăiască”, a spus unul dintre medicii care a participat la un transplant hepatic în care pacient a fost o fetiță de doar un an și jumătate.

O nouă șansă la viață prin donarea de organe. Povestea emoționantă a unei doctorițe din Oradea și a pacienților salvați

O doctoriță din Oradea le-a dat mai multor oameni o nouă șansă la viață, chiar și după moartea sa. Fiica ei a ținut cont de dorința femeii de a deveni donator de organe în cazul unui accident sau al unei afecțiuni medicale fatale.

Recomandări
Primele detalii din „discuțiile informale” de la Cotroceni. Kelemen Hunor: Vedem în câteva zile dacă putem reface coaliția

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a făcut primele declarații după discuția de la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, privind formarea unui nou guvern. 

Cum să vezi știrile de pe Știrile ProTV primele în Google. Ghid pentru setarea sursei preferate

O funcție nouă introdusă de Google îți permite să alegi ce surse de știri apar în fruntea rezultatelor de căutare.

Ce prevede decizia CCR care l-ar împiedica pe Nicușor Dan să-l desemneze pe Ilie Bolojan din nou premier

O decizie a CCR din 2020 ar putea să-l împiedice pe Nicușor Dan să-l desemneze ca premier pe Ilie Bolojan în cazul în care în jurul acestuia s-ar cristaliza o coaliție în Parlament.