Cei care au o garsoniera si-ar putea lua un apartament cu Prima Casa

×
Publicitate

Romanii care n-au mai prins un loc pe liste pentru "Prima Casa" au motive de bucurie. Guvernul extinde programul, ba chiar il imbunatateste, in sensul ca pot beneficia de ajutor de la stat si o parte dintre cei care au acum o locuinta.

In noua varianta a programului, tinerii pana in 35 de ani care au in proprietate o grasoniera si doresc sa se mute intr-un apartament vor putea si ei sa aplice pentru creditele garantate de stat.

Emil Boc a dat exemplu familiilor care traiesc intr-o garsoniera si asteapta un copil, deci au nevoie de un confort. Insa nu a precizat daca numarul de membri dintr-o familie va fi sau nu o conditie pentru accesarea creditelor.

In plus, in noua varianta a programului statul va garanta doar jumatate din imprumut. Asadar riscul va fi impartit in mod egal cu banca. Asta inseamna ca numarul de cereri s-ar putea dubla.

Ce vor bancile

Bancile spun ca in aceste conditii, daca vor trebui sa garanteze pe jumatate aceste credite ipotecare, atunci Guvernul ar trebui sa modifice nivelul dobanzii, avansul, modul de provizionare, comisioanele platite deja Fondului de Garantare si constituirea ipotecii.

"BNR a facut oricum derogare de la norme in programul Prima Casa, dar creditul era acoperit 100% de garantia statului. Acum s-ar putea sa nu mai fie de acord cu un avans minim de numai 5%", au declarat pentru MEDIAFAX surse bancare.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
60470108
Ajutorul pentru lapte praf se va da doar mamelor cu probleme

Autoritatile fac o concesie dupa ce au indurerat zeci de mii de mame sarace cand le-au taiat ajutorul de laptele praf pentru bebelusi.

60481057
Google, Intel si Microsoft angajeaza sute de romani in tara si strainatate

Daca in urma cu cativa ani a lucra pentru Google, Microsoft sau IBM era doar un vis al romanilor, iar cei care ajungeau sa se angajeze la sediile centrale din America puteau fi numarati pe degete, 2011 pare a fi anul in care situatia se schimba.

60473133
Cei mai fericiti soferi din tara sunt la Deva. Nu platesc locul de parcare

Ce-i drept parcarile nu sunt pazite si nici nu sunt prea multe, insa chiar si asa oamenii sunt bucurosi ca nu trebuie sa scoata niciun leu din buzunar.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.