Canicula face deja primele victime: sute de persoane au ajuns la spital. Afla cum te protejezi

×
Publicitate

Am asteptat-o cat am asteptat-o, iar vara vine acum peste noi cu cuptoarele incinse. Astazi este cea mai calda zi de pana acum. Nu numai ca temperaturile vor urca pana la 35 de grade, dar si indicele radiatilor UV a luat-o razna peste limita normala.

La Constanta, Mangalia, dar si in restul statiunilor de pe litoral indicele UV se situeaza la nivelul de 9, pe o scara de la 0 la 11. In alte cuvinte, intreg litoralul romanesc apare in portocaliu pe harta radiatilor.

Doctorii va recomanda sa evitati expunerea prelungita la soare, in special la orele amiezii, iar la plaja trebuie sa folositi neaparat creme de protectie solara si ochelari de soare cu protectie UV.

Jumatatea nordica a tarii este mai ferita de radiatiile soarelului. Acolo indicele UV are valoarea de 7.

Cat priveste temperaturile acestea vor atinge nivelul de 35 de grade Celsius in Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat si Crisana.

Caldura se traduce si prin spitale, pline de pacienti toropiti. Un turist aflat la Techirghiol nici n-a mai ajuns la urgenta - a facut un infarct in clipa in care s-a aruncat in apa, desi era incins de soare.

La Iasi, de ieri pana azi, au ajuns la spital 250 de pacienti, afectati de temperaturile greu de suportat. Din pacate, refugiul in spital nu este o varianta salvatoare pentru cei din Targu Jiu - acolo pacientii sufera ca in desert in saloanele incinse, pentru ca nu exista aparate de aer conditionat.

La Institutul de Cardiologie din Iasi si mai multi pacienti sunt aproape rapusi de canicula.

Medicii au un sfat pentru hipertensivi: medicamentele prescrise in mod normal le scad tensiunea, dar deshidratarea le da tratamentul peste cap.

Asa ca trebuie sa bea zilnic macar 2 litri de apa, sa evite soarele, sa nu stea in picioare si sa ia suplimentar saruri minerale, pentru a compensa pierderile prin transpiratie.

La mare, unde radiatiile sunt cele mai periculoasa, inconstienta turistilor este direct prioportionala cu razele.

La orele pranzului, plaja e ticsita - multi turisti nici nu se adapostesc sub umbrele. Efectul periculos al radiatiilor este dublat de reflectarea razelor in apa marii si nisipul deschis la culoare. Medicii din Constanta si-au propus astazi o misiune educativa: sa mearga pe plaje si sa le explice turistilor de ce este obligatorie folosirea cremelor de protectie solara. In plus- hidratarea si respectarea unui orar riguros de expunere la plaja sunt la fel de importante.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
60192775
Doi tineri asteptau de 3 ani sa primeasca o locuinta ANL. Ultimii veniti le-au luat-o inainte

Birocratia prost manuita din institutile de stat a taiat aripile unui cuplu din Gaesti, care de trei ani asteapta sa primeasca o locuinta ANL de la primarie.

60495795
Cum a fost "fraudata" albina. "Am copiat in prostie". Ce spun elevii despre examenul la mate. VIDEO

"Am copiat in prostie!" Asta au spus si, din pacate, chiar asta au facut, miercuri, la examenul de matematica, multi dintre elevii de clasa a VIII-a.

60425176
Satul din mijlocul orasului. Ce solutie propune un primar din Iasi pentru datornici

Satul sa afle ca cei care l-au ales, au datorii la regia de apa, primarului din Targu-Frumos a venit cu o idee cel putin trasnita. Omul vrea sa sape cate o fantana in dreptul fiecaruia dintre cele 86 de blocuri din oras.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.