Agheasmă de la robinet. Un preot a sfințit apa lacului care alimentează zeci de localități

×
Publicitate

Controversă serioasă în Prahova și Dâmbovița, după ce un preot a sfințit de Bobotează apa lacului de acumulare Paltinu, care alimentează zeci de localități din zonă.

După ce a savârșit ritualul, părintele a anunțat că oamenii vor avea...agheasmă la robinet până pe 14 ianuarie.

Unii și-au dat seama, însă, că apa sfințită, cu puteri tămăduitoare, va fi folosită și la baie, ceea ce ar fi un păcat.

Superiorii preotului încearcă să explice că slujba a fost una obișnuită - o șfeștanie - și nu o sfințire mare a apei.

Preotul a fost invitat să țină slujba de Bobotează la stația de tratare de la Paltinu chiar de reprezentanții Apelor Române din Prahova. A răspuns chemării abia luni, pentru că pe 6 ianuarie era ocupat. Ritualul a avut însă efectul scontat.

Gheorghe Șopaltă, preot: ”Toate localitățile folosesc apă de aici. Vor bea apă sfințită, care se bea până pe data de 14 ianuarie și această apă este tămăduitoare de boli sufletești și trupești.”

La Moreni, în județul Dâmbovița, oraș alimentat cu apă de la stația din Prahova, localnicii nu mai știu ce să creadă după ce au auzit spusele preotului

Luca Preda, localnic: ”Eu cred că apa pe care o tragi la baie nu poate fi sfințită! E o manipulare făcută de acești reprezentanți ai religiei, numiți popi. Dacă dați drumul la robinet, aici apa este sfințită? Cum să fie sfințită? E apă normală, care a fost de când m-am născut eu, de 60 și ceva de ani...”

Gheorghe Călugărescu, localnic: ”Să te duci la mama naibii, la Paltinu, să sfințești acolo, ce e aia? E o prostie, nu e ceva serios!”

Elena Zangăr, localnic: ”Așa, se duce și sfințește Marea Negră! De ce nu o sfințește? Oceanul Pacific... Astea-s povești de adormit copiii... Astea-s minciunile preoților, mint și preoții mai mult ca noi!”.

Sunt însă și credincioși care au luat de bun ce a spus preotul.

Dan Goran, localnic: ”Nu mi se pare anormal că a fost sfințită apa de pe cursul răului Doftana, unde e barajul Paltinu, mă bucur, eu primesc apă de acolo.”

Olga Palde, localnică: Păi, dacă vine de acolo, este, na...
Reporter: Credeți, doamna?
Olga Palde: Păi, știu și eu.. e bine venită.
Reporter: Dar credeți în puterile ei miraculoase?
Olga Palde: Cred în Dumnezeu, în biserică, în preot.
Reporter: Dar în apa de la robinet, că e sfințită?
Olga Palde: Nu știu ce să zic...

Între timp, superiorii preotului analizează slujba și au cerut explicații.

Oficialii Protoieriei din Câmpina spun că părintele s-a răzgândit și susține că n-ar fi sfințit apa din barajul Paltinu, ci, în realitate, ar fi făcut doar o slujba de șfeștanie.

Conform credinței creștin ortodoxe, agheasma are puterea de a vindeca și de a alunga răul. Poate fi băută sau folosită în cantități mici la stropitul casei, grădinii și al animalelor.

Atunci când capătă un miros neplăcut, trebuie vărsată într-o apă curgătoare curată sau la rădăcina unei plante.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61933090
Acțiune inedită împotriva braconajului de pe râul Jiu

Acţiune inedită a unei asociaţii de pescari din Gorj. Oamenii au dat foc plaselor confiscate de la braconieri, în speranţa că vor reduce astfel numărul acestora, pe râul Jiu.

61933079
A suferit o infecție, de Crăciun, și este în stare critică. Apel pentru donare de sânge

Mobilizare impresionantă a studenţilor din Oradea, care au venit în număr mare să îşi ajute o colegă aflată în suferinţă.

61933021
Exasperați de starea jalnică a unui drum, zeci de șoferi din Vaslui au protestat cu claxoane

Protest în sunet de claxoane, pe un drum judeţean din Vaslui, plin de gropi. Zeci de şoferi au circulat cu viteza melcului, pe o porţiune de 15 kilometri, ca să atragă atenţia autorităţilor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.