Se intorc zborurile low-cost pe Baneasa! Acum avem pista moderna

×
Publicitate

Dupa doua saptamani grele, zborurile low-cost se intorc de pe Otopeni, pe Baneasa, incepand de luni dimineata.

Dupa investitii de 10 milioane de euro intr-un an si jumatate, singurul aeroport care functioneaza chiar in Capitala are acum cea mai moderna pista din sud-estul Europei si singura asfaltata cu un bitum special.

Acest lucru s-ar putea sa nu ii intereseze foarte tare pe cei care stau in vecinatate si sunt deranjati de zgomotul pe care il fac avioanele.

70 de utilaje si o suta de oameni au muncit fara intrerupere timp de 14 zile ca sa transforme o fasie de pamant intr-o noua cale de rulare. A fost nevoie inclusiv de demolarea vechiului punct de transformare. 

Toate acestea pentru ca avioanele sa poata ateriza si decola cat mai repede in Baneasa.

Sefii aeroportului ar vrea acum sa faca pace si cu cei care locuiesc in Baneasa, desi acestia au semnat ca sunt de acord cu zgomotul, atunci cand s-au apucat de construit vile la 100 de metri de pista.

Si micuta aerogara a fost usor marita, iar pasagerii care intra sau ies din tara vor scapa mai repede de formalitati. Totusi e sub necesitati, in conditiile in care pentru 2008 se estimeaza ca vor ajunge peste un milion si jumatate de calatori la Baneasa.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
60167131
Romani, ne lasa inima!

Cu inima nu e de joaca. Din cauza schimbarilor meteorologice din ultima vreme, numarul infarctelor a crescut cu peste 30%.

60164975
Ata chirurgicala nesterila a ajuns pe masa Parlamentului European

Europarlamentarul PD-L, Marian Zlotea, a solicitat miercuri, in cadrul plenului PE, demararea unei anchete in Romania cu privire la utilizarea in spitalele romanesti a atei chirurgicale nesterile, importata din China.

60170377
Fenomenul "Emo", tinut sub control de politisti!

Gest surprinzator al politistilor din Timisoara, care s-au hotarat sa ii supravegheze, in paralel cu hotii sau cu traficantii de droguri, si pe tinerii emo.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Șapte persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Imago0868835253h
Primul mesaj al Papei Leon după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. „Vă rog să vă rugați pentru mine”

Papa Leon al XIV-lea le-a mulţumit miercuri credincioşilor catolici pentru rugăciunile lor, într-un mesaj pe care l-a transmis pentru prima dată de când a suferit o intervenţie chirurgicală pentru cancer pulmonar la Roma.