Protestatarul francez bătut de 8 poliţişti riscă să-şi piardă un ochi. Reacţia Guvernului

protest paris
Twitter/Nicolas Grégoire

Franţa este scandalizată după ce ai mulți polițiști au fost filmaţi în timp ce lovesc cu sălbăticie un protestatar rămas singur pe străzi.

Agenții, care purtau căști și scuturi, au alergat pe urmele protestatarului, identificta ulterior ca Mehdi K, în vârstă de 20 de ani. În imaginile filmate de un martor se vede cum l-au doborât la pământ și au început să-l lovească cu brutalitate. 8 agenți au împărțit lovituri tânărului prezent la protest.

Parchetul din Paris a anunţat deschiderea unei  anchete în acest caz, care va fi realizată de Inspecţia Generală a Poliţiei. Toţi cei 8 agenţi vor fi verificaţi.

Avocatul protestatarului bătut afirmă că a depus marţi dimineaţă o plângere penală şi că Mehdi are răni grave şi riscă să-şi piardă ochiul stâng. Omul ar fi fost deja operat şi va avea nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală. Pe de altă parte, martori citaţi de Liberation spun că Mehdi nu este victima din imaginile respective.

Clipul a devenit viral în urma protestelor violente de sâmbătă, după ce manifestanții au ocupat centrul orașului Paris, au incendiat mașini, au distrus vitrinele magazinelor și au vandalizat Arcul de Triumf cu mesaje de tip grafitti.

Citește și
roman suedia
Românul ucis în Suedia de doi adolescenți a fost înmormântat în Bacău. Cine a venit la slujbă
Imagini surprinse cu drona arată un sat ucrainean în ruine în timp ce localnicii fug din calea rușilor VIDEO

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Citește și...
Momentul în care un protestatar francez este bătut cu sălbăticie de un grup de polițiști. VIDEO
Momentul în care un protestatar francez este bătut cu sălbăticie de un grup de polițiști. VIDEO

Imagini video șocante surprinse pe străzile din Paris în urma protestelor violente de sâmbătă. Mai mulți polițiști au fost surprinși de un martor în timp ce lovesc un protestatar rămas singur pe străzi.

Românul ucis în Suedia de doi adolescenți a fost înmormântat în Bacău. Cine a venit la slujbă
Românul ucis în Suedia de doi adolescenți a fost înmormântat în Bacău. Cine a venit la slujbă

A fost zi tristă luni în comuna Bârsăneşti din judeţul Bacău. Bărbatul ucis în Suedia, în urmă cu trei luni, de doi adolescenţi care l-au bătut şi au aruncat cu pietre în el numindu-l "şobolan", a fost înmormântat acasă.

Român bătut cu sălbăticie în Italia, când aştepta autobuzul. A murit după o lună de agonie
Român bătut cu sălbăticie în Italia, când aştepta autobuzul. A murit după o lună de agonie

Un român a murit în Italia după mai bine de o lună de agonie, în urma bătăilor primite de la un grup de hoţi.

Recomandări
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții oamenii vor primi Sfânta Lumină ca simbol al Învierii Mântuitorului
Ultima zi a Săptămânii Patimilor. La miezul nopții oamenii vor primi Sfânta Lumină ca simbol al Învierii Mântuitorului

Pentru creștinii ortodocși și greco-catolici, este ultima zi a Săptămânii Patimilor. Potrivit Noului Testament în Sâmbăta Mare trupul Fiului lui Dumnezeu răstignit pe cruce a fost coborât în mormânt.

ProTV transmite în direct Slujba de Înviere de la Mănăstirea Antim din Capitală de la ora 23:45
ProTV transmite în direct Slujba de Înviere de la Mănăstirea Antim din Capitală de la ora 23:45

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii iar ProTv vă transmite Slujba de la Mănăstirea Antim, din Capitală.

A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival
A plouat cu dosare pentru droguri, pe litoral. Unde își ascundea marfa un traficant la festival

Pe litoral a plouat cu dosare penale. Poliţiştii au prins cu droguri mai mulţi turişti, în special străini, veniţi în România la festivalurile și petrecerile organizate la mare.