Fiul unei vedete din Italia, acuzat că şi-a bătut menajera româncă pentru că nu făcea clătite

Claudio d'Alessio
Claudio d'Alessio / Facebook

Claudio d’Alessio, fiul celebrului cântăreţ italian Gigi d’Alessio, a fost trimis în judecată de procurorii din Roma în baza unui denunţ făcut de fosta menajeră, originară din România.

Românca, care s-a constituit parte civilă în proces, susţine că în iulie 2014 a fost trezită în timpul nopţii de Claudio d’Alessio şi iubita acestuia, Nicole Minetti – o fostă vedetă implicată în scandalul petrecerilor erotice ale lui Silvio Berlusconi şi condamnată pentru proxenetism. Cei doi ar fi declanşat un scandal iar apoi ar fi atacat-o pe românca de 52 de ani, care a ajuns la spital, scrie presa italiană.

Incidentul ar fi avut loc în apartamentul din Roma al lui d’Alessio. Bărbatul are însă o altă variantă: el spune că s-a întors acasă în jur de miezul nopţii iar Minetti, pe atunci gravidă, a avut poftă de clătite. Ar fi trezit-o pe menajeră ca să o roage să le facă clătite, iar aceasta, nervoasă că i s-a stricat somnul, i-a atacat.

Ar fi vrut chiar să îi lovească cu un scaun dar d’Alessio a prins-o de mână la timp – potrivit versiunii lui. Femeia şi-a pierdut echilibrul şi s-a lovit, spune italianul, iar apoi a plecat din casă şi a inventat că ar fi fost bătută.

D’Alessio mai spune că menajera obişnuia să-i răspundă nepoliticos iubitei lui, spunându-i că nu e angajata ei. „Merg la sală şi am 1,90, credeţi că dacă atacam o femeie de 50 de ani avea nevoie doar de trei zile de îngrijiri”, a declarat el pentru Il Messaggero.

Citește și
Menajera, batuta de un turist suedez
Menajera unui hotel de pe litoralul Marii Negre, batuta crunt de un turist suedez. Nordicul sustine ca era beat
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Pe de altă parte, românca susţine că nu a fost doar agresată, ci şi plătită la negru, fără niciu contract de muncă. Judecătorii vor decide acum cine are dreptate.

Articol recomandat de sport.ro
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Citește și...
Menajera unei familii, moartă după ce a fost obligată să doarmă alături de câine
Menajera unei familii, moartă după ce a fost obligată să doarmă alături de câine

O femeie care lucra ca menajeră pentru o familie din Malaezia a murit, după ce a suferit mai multe abuzuri în casa acestora. Victima a fost nevoită inclusiv să doarmă afară alături de câinele stăpânilor.

Menajera unui hotel de pe litoralul Marii Negre, batuta crunt de un turist suedez. Nordicul sustine ca era beat
Menajera unui hotel de pe litoralul Marii Negre, batuta crunt de un turist suedez. Nordicul sustine ca era beat

Un turist suedez a fost arestat in Bulgaria dupa ce a lovit, cu brutalitate, o menajera, intr-un hotel de pe litoralul Marii Negre.

Femeie din Kuweit arestata pentru ca si-a filmat menajera in timp ce cade de la etaj, in loc sa-i sara in ajutor. VIDEO
Femeie din Kuweit arestata pentru ca si-a filmat menajera in timp ce cade de la etaj, in loc sa-i sara in ajutor. VIDEO

Politia din Kuweit a retinut o femeie care in loc sa-si ajute menajera ce atarna de o fereastra a filmat-o cu un telefon cum cade in gol, relateaza The Guardian. IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOTIONAL!

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro

Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă de 64 de ani aproximativ 140.000 de euro, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE
Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE).