Ce s-a aflat despre tânăra de 17 ani care și-a ucis tatăl, patron de club, cu 50 de lovituri de cuțit

crimă Fălticeni
Pro TV

Tânăra de 17 ani, suspectată că şi-a ucis tatăl după ce l-a înjunghiat de peste 50 de ori cu cuțitul și l-a lovit cu toporul, era încadrată cu grad de handicap accentuat de natură psihică din anul 2015 şi urma tratament medical.

Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Suceava, a declarat că de atunci cazul a fost monitorizat şi nu au fost nici un fel de sesizări privind situaţii de risc, relatează monitorulsv.ro.

”Tatăl s-a ocupat tot timpul de fiică, o interna periodic în clinici private şi ţinea legătura permanent cu un medic psihiatru. Din punct de vedere social, nu a fost vorba de nicio problemă în această familie, problema era una medicală, nu socială”, a declarat Nicoleta Daneliuc.

Aceasta a mai spus că tatăl fetei venea la timp la prelungirea documentelor pentru grad de handicap şi părea să manifeste o grijă deosebită faţă de fiica bolnavă.

Viorel Cârnăreasa, 59 de ani, cămătar și patron de club din Fălticeni, a fost găsit mort în casă vinerea trecută. Avea pe corp între 50 și 60 de lovituri de cuțit.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Anchetatorii spun că cele mai multe din lovituri sunt superficiale. Multe dintre ele erau la mâini şi la picioare, produse în timp ce bărbatul încerca să se apere. Însă, pe lângă cuțit, bărbatul a fost lovit și cu toporul.

Fiica lui de 17 ani, bolnavă psihic, și-a recunoscut fapta. După ce și-ar fi ucis tatăl, fata a fugit în clubul tatălui său, unde s-a închis într-o încăpere, împreună cu câinele său. De aici avea să fie ridicată de mascaţii poliţiei, de la Serviciul Acţiuni Speciale.
Martorii au povestit că în momentul în care a fost forțată ușa, câine a sărit pe polițiștii care au ridicat-o pe adolescentă.

Criminaliștii au stabilit că bărbatul a fost omorât în intervalul 8-10 noiembrie, adică de miercuri seară până vineri seară, când bărbatul mort a fost descoperit de fratele său.
Toate probele duc spre fiica de 17 ani, care a fost internată la psihiatrie.

Viorel Cârnăreasa avea două fiice, provenite dintr-o relaţie cu o femeie din Republica Moldova, care nu mai locuia de multă vreme cu acesta. Una dintre fete era studentă la Cluj-Napoca, astfel că bărbatul rămăsese singur cu fata bolnavă, de care avea grijă.

Articol recomandat de sport.ro
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Citește și...
Patronul de club din Fălticeni a fost ucis cu peste 50 de lovituri de cuțit. Fiica de 17 ani, internată la Psihiatrie
Patronul de club din Fălticeni a fost ucis cu peste 50 de lovituri de cuțit. Fiica de 17 ani, internată la Psihiatrie

Viorel Cârnăreasa, 59 de ani, cămătar și patron de club din Fălticeni găsit mort în casă, a avea pe corp între 50 și 60 de lovituri de cuțit. 

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro

Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă de 64 de ani aproximativ 140.000 de euro, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE
Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE).