Candidat împuşcat mortal înaintea alegerilor. Asasinul a tras 13 gloanţe

pistol

Un candidat la primărie dintr-un sat din nord-vestul Columbiei a fost împuşcat mortal sâmbătă, într-un context de amplificare a violenţelor înainte de alegerile locale din octombrie, au anunţat autorităţile

Orley Garcia, candidat al partidului la putere pentru municipalitatea din Toledo (nord-est), a fost împuşcat mortal într-o zonă forestieră de un necunoscut, a declarat comandantul poliţiei locale, col. Giovanny Buitrago.

Acest asasinat se adaugă la cele 15 crime şi 192 de ameninţări cu moartea împotriva persoanelor implicate în campaniile electorale care s-au produs între 1 ianuarie şi 1 septembrie 2019, potrivit statisticilor Avocatului poporului. Pe 1 septembrie, o candidată la alegerile din octombrie a fost asasinată împreună cu alte cinci persoane în sud-vestul ţării.

Potrivit fostului preşedinte Alvaro Uribe (2002-2010), şeful partidului la putere, Orley Garcia a fost împuşcat de 13 ori.

Potrivit col. Buitrago, în această zonă operează disidenţi ai fostei gherile FARC care resping acordul de pace încheiat în 2016 cu preşedintele de la acel moment, Juan Manuel Santos.

Apărătorul poporului a afirmat că 36% dintre muncipalităţile din ţară, respectiv 418 din 1.200 de localităţi, sunt zone de "risc electoral" din cauza prezenţei grupurilor armate.

Potrivit parchetului general, aceste grupuri sunt responsabile pentru asasinatele unor lideri comunitari şi militanţi pentru apărarea drepturilor omului. În total, 462 dintre ei au fost ucişi după 1 ianuarie 2016, potrivit Avocatului poporului.

Articol recomandat de sport.ro
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Ireal! O bombă de 500 de kilograme, lângă un stadion din Bundesliga
Citește și...
Avocatul rapperului ASAP Rocky, împușcat în cap în urma unui atac în Stockholm
Avocatul rapperului ASAP Rocky, împușcat în cap în urma unui atac în Stockholm

Avocatul suedez care îl reprezintă pe rapperul american ASAP Rocky într-un dosar de agresiune a fost împușcat de mai multe ori în urma unui atac ce a avut loc vineri la Stockholm.

Apel fals al unui polițist la numărul de urgență.
Apel fals al unui polițist la numărul de urgență. "M-a împușcat în umăr"

Un polițist din Los Angeles a sunat disperat la numărul de urgență, susținând că a fost împușcat în umăr de un lunetist. În cele din urmă, apelul s-a dovedit a fi unul fals, iar polițistul va fi anchetat.

Un parlamentar și-a împușcat soția cu 20 de ani mai tânără chiar în fața copiilor
Un parlamentar și-a împușcat soția cu 20 de ani mai tânără chiar în fața copiilor

Un parlamentar rus, susținător al lui Vladimir Putin, a fost reținut după ce și-a împușcat mortal soția cu aproape 20 de ani mai tânără, chiar în fața celor trei copii pe care îi avea cu aceasta.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi angajați ai unei bănci sunt cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro

Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă de 64 de ani aproximativ 140.000 de euro, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE
Eurostat: Prețurile plătite pentru energia electrică și gazele naturale de către români, printre cele mai mici din UE

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici din cadrul Uniunii Europene (UE).