Câine legat de mașină și târât zeci de metri pe asfalt, în Harghita

×
Codul embed a fost copiat

Scene revoltătoare filmate, marți, pe o şosea din judeţul Harghita. Un câine care fusese legat de o maşină a fost târât zeci de metri pe asfalt până când martorii au sunat 112.

Poliţiştii au reuşit să îl identifice pe stăpân. Bărbatul de la volan le-a declarat anchetatorilor că animalul fugise din gospodărie, iar el nu a vrut decât să îl aducă acasă. Dar, spune individul, animalul s-a opus, nu l-a putut urca în maşină şi atunci ar fi fost nevoit să îl lege de autovehicul.

O bună bucată de drum, câinele a ţinut pasul dar, la un moment dat, epuizat, s-a prăbuşit pe asfalt. Şoferul susţine că n-a băgat de seamă şi şi-a continuat drumul, spre indignarea martorilor.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal iar acum stăpânul câinelui riscă de închisoare de la 3 luni la un an sau amendă penală. Din fericire, bietul animal a scăpat doar cu câteva răni.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
caine
Un câine a murit în timp ce era transportat în cala avionului
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Descoperirea unui câine-polițist într-un camion de mare tonaj. A primit o înaintare în grad
Descoperirea unui câine-polițist într-un camion de mare tonaj. A primit o înaintare în grad

Un ciobănesc german din unitatea canină a poliției din Chicago a primit onoruri și o înaintare în grad după ce a făcut o captură de droguri impresionantă.

Un câine a murit în timp ce era transportat în cala avionului
Un câine a murit în timp ce era transportat în cala avionului

Un american caută răspunsuri din partea companiei Delta Airlines, după ce căţeluşul lui, un pomeranian de 8 ani, a murit în timpul transportului.

Explicaţia oferită pentru Ştirile ProTV de către bărbatul care şi-a legat câinele de maşină. FOTO
Explicaţia oferită pentru Ştirile ProTV de către bărbatul care şi-a legat câinele de maşină. FOTO

Un bărbat de 72 de ani din Turnu Măgurele este cercetat penal pentru cruzime față de animale. Şi-a legat câinele de mașină și a pornit cu el târâș, pe șosea.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar
Reuniune a aliaților Ucrainei în format „Ramstein”. Occidentul sare în ajutorul Kievului după un deficit de ajutor militar

SUA vor găzdui vineri o reuniune virtuală a donatorilor de ajutor internaţional pentru Ucraina, aşa-numitul Grup de contact în format Ramstein, după ce Congresul american a aprobat un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.