Bărbat, găsit mort într-un canal din Dâmbovița. ”Veniți, că e nea Neluță”

×
Codul embed a fost copiat

Descoperire şocantă la Vişineşti, în judeţul Dâmboviţa. Un bărbat de 66 de ani a fost găsit mort într-un canal de scurgere a apelor, de la marginea satului.

Nimeni nu ştie deocamdată ce s-a întâmplat exact, dar cel mai probabil ar fi alunecat acolo pe terenul ud şi s-a lovit la cap. Omul se întorcea de la fratele lui spre casă şi nu era băut, spun apropiaţii, care deplâng tragicul accident.

O femeie se întâlnise şi mai devreme cu omul, iar apoi, când a vrut să urce în sat, a zărit trupul neînsufleţit în canalul de la marginea drumului.

Martor: ”Ce mi-a venit, ia să-mi arunc, şi am văzut picioarele. Nu mai m-am uitat la faţă, când am văzut picioarele, mi s-au înmuiat picioarele. Telefon nu aveam să sun la 112, am mers la fratele lui. ”Veniţi, că e nea Neluță căzut acolo”.

Familia omului este în stare de şoc şi încă nu are o explicaţie pentru cele întâmplate. Bărbatul era sănătos şi nici nu consumase alcool.

Citește și
cadavru romanca
Cadavrul unei românce, descoperit pe o plajă din Italia. Ipotezele anchetatorilor
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Soția victimei: ”S-a dus la un frate de-al lui. Fusese în vizită, se întorcea spre casă. Nu avea el duşmani. Era un cap de pod şi era cam adânc.

Rudele povestesc că după ce a căzut în canal, omul a zăcut acolo aproape două ore până ce a fost găsit, timp în care a plouat torenţial.

Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului a sosit un echipaj de la ambulanţă. Din păcate, era prea târziu, bărbatul decedase deja. Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească exact în ce împrejurări şi-a pierdut viaţa omul.

Trupul fără viaţă a fost dus la serviciul de medicină legală, de la Târgovişte, unde medicii îi vor face autopsia şi vor stabili cauza morţii.

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Cadavrul unui bărbat, descoperit plutind pe Bega. Poliţiştii au deschis o anchetă
Cadavrul unui bărbat, descoperit plutind pe Bega. Poliţiştii au deschis o anchetă

O descoperire şocantă a fost făcută, luni la prânz, în Timişoara. Trupul neînsufleţit al unui bărbat plutea pe raul Bega în apropierea gării din oraş. Pompierii şi poliţiştii au fost chemaţi imediat la faţa locului.

Cadavrul unei românce, descoperit pe o plajă din Italia. Ipotezele anchetatorilor
Cadavrul unei românce, descoperit pe o plajă din Italia. Ipotezele anchetatorilor

O româncă în vârstă de 40 de ani a fost găsită fără suflare pe plaja Spadafora, din provincia Messina, Italia.

Trupul carbonizat al unui taximetrist din Timiș, găsit într-o pădure. Ipotezele anchetatorilor
Trupul carbonizat al unui taximetrist din Timiș, găsit într-o pădure. Ipotezele anchetatorilor

Este alertă în județul Timiș, după ce trupul unui bărbat a fost găsit carbonizat într-o pădure din localitatea Sinersig.

O femeie a primit rămășițele altui bărbat. Soțul său dat dispărut s-a întors acasă
O femeie a primit rămășițele altui bărbat. Soțul său dat dispărut s-a întors acasă

Un incident bizar a avut loc în Japonia. O femeie le-a dezvăluit poliţiştilor că trupul neînsufleţit al soţului său, care a fost dat dispărut, aparţinea, de fapt, altui bărbat, după ce partenerul ei s-a întors acasă după un an.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.