Adolescentă de 15 ani din Neamț, violată de fratele vitreg. Atacatorul avea planul pregătit

×
Codul embed a fost copiat

Coşmar teribil pentru o adolescentă de 15 ani din judeţul Neamţ, care a fost violată de fratele ei vitreg.

Fata se îndrepta cu bicicleta către prietenul ei, care locuiește într-un sat vecin, când tânărul de 29 de ani a atacat-o, a legat-o şi a batjocorit-o pe un câmp. Suspectul a ajuns în final în arest preventiv, iar victima are nevoie de consiliere psihologică.

Tânărul a fost mulţi ani plecat la muncă prin ţară şi revenise acasă de câteva luni. Rudele lui spun că mai mereu era pus pe scandal şi ameninţa pe oricine îi ieşea în cale. Ba chiar ar fi spus că vrea să ajungă în închisoare.

Acum, fata de 15 ani le-a povestit celor din familie că merge să-şi caute iubitul, la o stână. La scurt timp după plecarea ei, fratele vitreg le-a spus celorlalţi că se duce şi el după adolescentă şi în scurtă vreme a atacat-o pe un câmp.

Reporter: - Cum s-a ajuns la această istorie?

Citește și
viol
Adolescentă de 16 ani din India, violată și arsă de vie. 15 suspecți au fost arestați
„Decizia a fost deja luată”. Care e planul lui Putin de a ataca NATO, potrivit oficialilor militari și experți europeni din domeniul apărării

Sora suspectului: - Nu ştiu, el cred că a avut ceva răzbunare. Nu ştiu, el zice că a innebunit şi vrea să omoare pe cineva. Nu erau poliţişti, el ne tot ameninţă ba că ne dă foc, ba că ne omoară pe toţi.

Victima a rămas legată, pe câmp, în stare de şoc. Mai târziu, când acasă s-a întors numai tânărul, cei din familie l-au întrebat ce ştie despre sora lui. Atunci, suspectul le-a spus cu cinism nici să nu o mai caute, pentru că adolescenta nu va mai apărea.

Rudele au găsit-o în cele din urmă pe drumul spre stână. Şi văzând cât este de traumatizată, au sunat la Poliţie.

Reporter: - V-aţi gândit că a ucis-o?

Rudă a suspectului: - Noi la chestia asta ne-am gândit. M-am dus acolo şi am dezlegat-o.

M-am speriat şi am zis ferească Dumnezeu să nu fie moartă să nu fie ceva cu ea. Ne-am dus şi pe deal să îl căutăm pe el. El era ascuns”, povestește o altă rudă a suspectului.

Reporter: - Când l-aţi găsit a povestit ce a făcut?

Rudă a suspectului: - Nu a vrut să spună nimic. L-am întrebat dacă îi pare rău şi a zis că niciodată.

Adolescenta a fost dusă într-un centru de protecţie, iar fratele său vitreg este după gratii.

Bărbatul a fost prezentat instanţei care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru comiterea faptelor de viol, tâlhărie calificată şi a infracţiunii de lipsire de libertate”, a precizat Robert Costan, IPJ Neamţ.

Dacă va fi găsit vinovat, tânărul poate sta zece ani în puşcărie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Citește și...
O altă adolescentă din India, violată și incendiată. Este al doilea caz în numai câteva zile
O altă adolescentă din India, violată și incendiată. Este al doilea caz în numai câteva zile

O adolescentă indiană se zbate luni între viaţă şi moarte după ce a fost violată, stropită cu benzină şi incendiată, a anunţat poliţia locală, acesta fiind al doilea caz de acest tip în decurs de numai câteva zile în această ţară din Asia de Sud.

Adolescentă de 16 ani din India, violată și arsă de vie. 15 suspecți au fost arestați
Adolescentă de 16 ani din India, violată și arsă de vie. 15 suspecți au fost arestați

Cinsprezece persoane au fost arestate după un presupus viol în grup urmat de uciderea unei adolescente de 16 ani din Jharkhand, stat în estul Indiei, au anunţat sâmbătă oficialităţi, citate de dpa.

O turistă din Spania, la un pas de viol după ce a făcut autostopul în Cluj
O turistă din Spania, la un pas de viol după ce a făcut autostopul în Cluj

Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv, joi, după ce a încercat să violeze o femeie de 27 de ani din Spania, pe care o luase în maşină la autostop în Cluj-Napoca.

Recomandări
EU YES LA VOT. Cum a ajuns un spital din Buzău, propus spre desființare, etalon în tratamentul pacienţilor cu boli cronice
EU YES LA VOT. Cum a ajuns un spital din Buzău, propus spre desființare, etalon în tratamentul pacienţilor cu boli cronice

În România există un deficit uriaș privind serviciile de recuperare. Astfel de unități sunt închise din cauza incompetenței autorităților, iar în unele județe nu există.

A început, oficial, campania electorală. Politicienii au voie să se promoveze doar prin afișe și pliante
A început, oficial, campania electorală. Politicienii au voie să se promoveze doar prin afișe și pliante

De vineri, timp de 30 de zile politicienii sunt în campanie electorală. Autoritatea care supraveghează desfășurarea alegerilor le-a interzis să mai organizeze spectacole, bâlciuri, focuri de artificii ori să le ofere alegătorilor orice fel de cadouri.

Avioanele de luptă F16 ale României vor fi înarmate cu cele mai avansate tipuri de rachete. Au fost cumpărate de la americani
Avioanele de luptă F16 ale României vor fi înarmate cu cele mai avansate tipuri de rachete. Au fost cumpărate de la americani

Avioanele de luptă F16 ale României vor fi înarmate cu cele mai avansate tipuri de rachete cumparate de la americani.