Accident cumplit cu trei morți pe DN1, din cauza unui taximetrist care a intrat pe contrasens

×
Codul embed a fost copiat

Trei oameni și-au pierdut viața, în împrejurări dramatice, pe DN1, în județul Sibiu.

Un taxi, a intrat pe contrasens, și a lovit frontal o mașină. O singură persoană implicată în accident, a supraviețuit: o tânără însărcinată în șapte luni, care a ajuns la spital, în stare gravă.

Primele date din anchetă, arată că taximetristul avea viteză foarte mare: roțile autoturismului său, și motorul, s-au desprins și au ajuns la zeci de metri distanță. Atenție, urmează detalii, care vă pot afecta emoțional.

Cei doi soți, de 58 și 49 de ani, și fata lor insarcinata se îndreptau spre casă, în județul Alba. Fuseseră la Sibiu, la cumpărături.

La un moment dat, în apropierea localității Cristian, un taxi condus de un tânăr de 32 de ani a intrat pe contrasens și a lovit puternic mașina în care se aflau cei trei. Impactul a a fost deosebit de violent. Taxiul a rămas fără partea din față, iar roțile și motorul au zburat zeci de metri, până în curtea unei fabrici.

Citește și
accident
Doi frați de 15 și 22 de ani au murit loviți de un TIR în timp ce se aflau într-o mașină tractată
„Decizia a fost deja luată”. Care e planul lui Putin de a ataca NATO, potrivit oficialilor militari și experți europeni din domeniul apărării

Atât taximetristul, cât și cei doi soți, au murit pe loc.

Martor: "Nicio șansă de supraviețuire la impactul ăsta, imposibil. Motorul a zburat. Suntem și rude cu mortul din taxi".

Reporter: "De obicei circulă cu viteza?".

Martor: "Dacă lucra pe taxi, nu cred".

Lolanică: "Doamna era venită de la Dobra, căsătorită la Căpâlna au împreună două fete, oameni cumsecade".

Vasile Tudor, Poliția Rurieră Sibiu: "Evenimnetul rutier s-a produs pe fondul pătrunderii pe cotrasens. Efectuăm cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs".

Tânăra însărcinată, care se afla pe bancheta din spate, va fi operată pentru refacerea femurului stâng.

Decebal Todăriță, purtător de cuvânt Spitalul Județean Sibiu: "Ea a fost internată în cadrul secției clinice ortopedie unde este supravegheată și primește tratament de specialitate. Este stabilă și conștientă. Copilul, momentan, este bine".

Taximetristul avea permis de conducere de 8 ani. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.

 

Articol recomandat de sport.ro
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Caz de Dosarele X. Superba italiancă a dispărut și nimeni nu mai știe de ea
Citește și...
Un șofer din Bacău a evitat în ultima clipă un cerb care voia să traverseze o șosea
Un șofer din Bacău a evitat în ultima clipă un cerb care voia să traverseze o șosea

Experienţă de infarct pentru un şofer din Bacău. Omul a evitat în ultima clipă un accident teribil.

Doi frați de 15 și 22 de ani au murit loviți de un TIR în timp ce se aflau într-o mașină tractată
Doi frați de 15 și 22 de ani au murit loviți de un TIR în timp ce se aflau într-o mașină tractată

Dramă fără margini într-o familie din Dâmbovița. Doi frați, unul dintre ei minor, și-au găsit sfârșitul în drum spre casă.

Ce a pățit un băcăuan care a vrut să facă o probă mașinii pe care voia să o cumpere
Ce a pățit un băcăuan care a vrut să facă o probă mașinii pe care voia să o cumpere

Doi bărbaţi din Bacău au fost la un pas de moarte, vineri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren în localitatea Gârleni.

Recomandări
EU YES LA VOT. Cum a ajuns un spital din Buzău, propus spre desființare, etalon în tratamentul pacienţilor cu boli cronice
EU YES LA VOT. Cum a ajuns un spital din Buzău, propus spre desființare, etalon în tratamentul pacienţilor cu boli cronice

În România există un deficit uriaș privind serviciile de recuperare. Astfel de unități sunt închise din cauza incompetenței autorităților, iar în unele județe nu există.

A început, oficial, campania electorală. Politicienii au voie să se promoveze doar prin afișe și pliante
A început, oficial, campania electorală. Politicienii au voie să se promoveze doar prin afișe și pliante

De vineri, timp de 30 de zile politicienii sunt în campanie electorală. Autoritatea care supraveghează desfășurarea alegerilor le-a interzis să mai organizeze spectacole, bâlciuri, focuri de artificii ori să le ofere alegătorilor orice fel de cadouri.

Avioanele de luptă F16 ale României vor fi înarmate cu cele mai avansate tipuri de rachete. Au fost cumpărate de la americani
Avioanele de luptă F16 ale României vor fi înarmate cu cele mai avansate tipuri de rachete. Au fost cumpărate de la americani

Avioanele de luptă F16 ale României vor fi înarmate cu cele mai avansate tipuri de rachete cumparate de la americani.