Tot mai multe cazuri de rujeolă la copii, boală care poate fi chiar mortală. Dr. Simin Florescu: unii părinți, antivacciniști

62124412
Getty

Sunt tot mai mulți copii care fac rujeolă pentru că nu au fost vaccinați, atrage atenția dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Capitală. Sunt părinți antivacciniști, sau care neglijează acest aspect, spune medicul.

Rujeola este o afecţiune care poate da complicaţii severe, chiar mortale. Sunt părinţi cu convingeri antivaccinale, sau care neglizează pur şi simplu acest subiect, ori nu au medic de familie şi nici nu vor să se înscrie la unul, spune dr. Simin Aysel Florescu. Astfel, sunt cazuri tot mai multe de rujeolă la copii, transmite news.ro.

Din păcate, se reia uşor, uşor situaţia anterioară pandemiei. După cum cred că îşi aduce lumea aminte, înainte de 2019, în toată Europa a evoluat un val epidemic de rujeolă, în care e evident că a fost prinsă şi România, chiar cu un număr foarte mare de cazuri. Este o boală pentru care există vaccin de foarte mult timp, iar acum, după ce în perioada pandemiei lucrurile au revenit practic la 0 datorită restricţiilor şi nu vaccinării, acum cazurile de rujeolă reapar.

Noi în luna iulie am avut cam în jur de 25 de cazuri de copii cu rujeolă, veniţi din acelaşi focar, copii nevaccinaţi, proveniţi chiar şi din mame nevaccinate, aşa că probabil lucrurile se vor mai accelera din acest punct de vedere.

Ceea ce ne protejează este vaccinul, vaccinul anti rujeolic este administrat încă din primul an de viaţă, conform Programului Naţional de imunizare, există vaccin, există disponibilitate, rămâne să convingem părinţii să adere la acest program de vaccinare”, a explicat medicul.

Mulţi copii rămân neimunizaţi, existând pericolul ca fenomenul îmbolnăvirii să ia amploare în momentul în care va începe şcoala.

„Sunt multiple motive, o parte dintre ei au convingeri anti vaccinale, o altă parte pur şi simplu neglijează acest subiect, alţii nu au medic de familie şi nu fac eforturi în a-l găsi, deci etiologia este, ca să spun aşa, multiplă în această situaţie, însă este păcat pentru că România este o ţară care a avut un program de vaccinare antirujeolică încă din anii 70, cu o eficienţă foarte bună. Eu, ca medic sau studentă, nu am văzut nicodată rujeolă până când au început să apară aceste focare în zonele nevaccinate ale României.

Deocamdată sunt copiii mici care sunt expuşi, sunt ei cu vârste de câţiva ani, ştim că vaccinarea rujeolică este cuprinsă în tripla vaccinare ROR care se face în jurul vârstei de un an. Deci în jurul acestei vârste sunt expuşi, dar evident dacă avem copii nevaccinaţi de vârste mai mari şi ei vor fi la risc, aşa că, pe de o parte, ar trebui ca noi, medicii, să avem o comunicare mai bună din acest punct de vedere cu familiile acestor copii, pe de altă parte ar trebui să crească cumva şi gradul de responsabilitate al părinţilor, pentru că până la urmă ei sunt primii interesaţi de binele copilului”, a explicat Dr. Simin Florescu.

Complicațiile bolii, foarte periculoase

Unele dintre complicaţiile date de rujeolă pot fi mortale. Medicul explică existenţa unui pericol la distanţă, fiind posibil ca virusul rujeolic să persiste în creier şi să se activeze după mai mulţi ani.

Rujeola este o boală care are în proporţie de cel puţin 30% complicaţii, de diverse tipuri, de la cele respiratorii, otice, oculare, până la complicaţii severe, chiar encefalită, sau bronhopneumonie, unele dintre ele pot fi chiar fatale pentru copil, pot genera o suferinţă inutilă, pe care vaccinul o previne cu foarte mare succes.

Să nu uităm că cei care fac rujeolă sunt expuşi la o complicaţie la distanţă, peste ani de zile, care se cheamă panencefalita sclerozantă subacută şi care este o boală fatală. Apare undeva în jurul vârstei de 10-14 ani la copiii care au trecut prin rujeolă, nu toţi, evident, dar nu avem de unde să ştim, şi care nu are niciun fel de soluţie terapeutică, se datorează persistenţei virusului rujeolic la nivelul creierului, care se activează după ani de zile.

Toate lucrurile astea sunt prevenite de vaccin, aşa că eu cred că balanţa în ceea ce priveşte aceste posibile riscuri ca să zic aşa între ghilimele care sunt minore şi fără niciun fel de impact versus riscul complicaţiilor prin boală şi la distanţă, cred că ar trebui să determine o alegere corectă în opţiunea părinţilor, şi anume vaccinarea”, a mai spus managerul de la Babeș.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
Citește și...
AI, folosită în tratamentele de radioterapie, în sistemul public de sănătate. Țara europeană în care a fost autorizată

Pacienţii care fac radioterapie vor avea parte, cel mai probabil, de un tratament realizat cu ajutorul AI, după ce mai multe tehnologii bazate pe inteligenţa artificială au primit recomandarea de a fi utilizate pentru prima dată în Anglia.

 

Semnele care arată că ai putea face diabet în următorii 10 ani. Un român din cinci este în această situație

Un român din cinci riscă să facă diabet în următorii 10 ani. Sunt rezultatele unui program de diagnostic desfășurat cu participanți voluntari în 900 de farmacii din România.

Câți pași trebuie să faci pe zi pentru o sănătate mai bună. ”Mitul” celor 10.000 de pași pe zi a fost demontat

Știm cât de benefic e mersul pe jos pentru sănătate. Un nou studiu arată că, pentru a vă menține în formă, sunt suficienți doar 4.000 de pași pe zi, față de 10.000, cât indica ”cifra magică” până acum.

Recomandări
Președintele Nicuşor Dan, apariție surpriză la şedinţa CSM: „Să discutăm cu cărțile pe masă despre această problemă”

Preşedintele Nicuşor Dan a fost, astăzi, într-o vizită neanunțată, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Șeful statului a participat, astfel, pentru prima dată la o şedinţă a CSM.

Ajutoare de urgență pentru un număr mare de români. Ce familii primesc bani de la Guvern

Guvernul a aprobat, joi, acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 2.184.600 de lei pentru 479 de familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate sau deosebite.

PRO TV anunță grila de toamnă! Spectacolul continuă la PRO TV și pe VOYO

Toamna aceasta, România are din nou motive să rămână cu ochii pe micul ecran.